Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)

Luceafărul

zilnice ale unui spectator şi actor ce nu-şi privilegiază nicidecum poziţia sa. Naratorul nu se proiectează pe sine şi obiectivitatea sau detaşarea sa par maxime. Numai ironia - moderată şi aceasta - pare să indice participarea unui spirit care judecă cele văzute. Această lume a “văzutelor” este un adevărat theatrum mundi"

N.Balotă

“...printr-o situaţie, prin prizonierat, este scris eposul omului ca şi făptură socială /.../ Astfel romanul este de fapt romanul înălţării omului şi decăderii omului.” Gaál Gábor

de mai multe ori s-a auzit că nu există literatură maghiară antihabsburgică. Romanul lui Markovits Rodion este neapărat aceea. Prin aceasta se întîlneşte el cu cehul Hasek, cu croatul Krleza şi cu românul Rebreanu.”

Méliusz József

MATEI, Emil______________

Poet.

S-a născut în localitateaApa,jud. Satu Mare, la 6 aprilie 1947. Studii medii. Autodidact.

Activitatea culturală

In Satu Mare E. Matei a pus bazele revistei şcolare “Muguri” (Liceul I. Slavici), 1970; a condus cenaclul de literatură şi muzică tînără “Cetatea" (1979- 1989). Participă la activitatea cenaclurilor literare sătmărene (“loan Slavici” şi “Afirmarea”) şi publică în ziarele locale

(Drapelul Roşu, Cronica sătmăreană, Solstiţiu, Ardealul) sau suplimentele şi antologiile sătmărene: Pagini literare, Afirmarea, Geneze, Şcoala sătmăreană.

Debutează cu poezie în revista Luceafărul (27 iunie 1970, anul XIII, nr.26 (426). Va publica sporadic laTribuna, Familia, Gaudeamus, Amfiteatru, Scînteia tineretului, Vatra, Flacăra, Poesis.

Cărţi publicate

Traversînd fiinţa, Ed. Litera, Bucureşti, 1982,56 pag.; Poemul tentacular şi alte erezii, Casa de editură Panteon, Piatra Neamţ, 1994,64 pag.; Oraşul ascuns, Ed. Solstiţiu, Satu Mare, 1999, 86 pag.

*

E. Matei face parte dintre poeţii dăruiţi cu har din naştere: el cîntă “precum ar trăi” (Poetul), strecurînd un “subţire freamăt” (Pasăre de apă), un cîntec suav, într-un timp al poeziilor cu aglomerări citadine şi violenţe de limbaj. Primul său volum, Traversînd fiinţa, rămîne în vecinătatatea ritmurilor populare, de unde filtrează, cu destulă uşurinţă, sonuri care se rotesc în poeme precum clăbucii pe suprafaţa apelor line: “ Şi de-ar fi din fire/ cetini cetinire/ şi de-ar bate vîntul/ cetin ind pămîntul” (Colind). Versul va deveni repede versuire, dictat mai mult de har decît de reflexivitate, de înlănţuire melodică (vizibil obturată în maniera lui Petre Got din perioada sătmăreană şi a volumului Cer înfrunzit) decît de exigenţe ale intuiţiei poetice. Salvează limpiditatea frustă, finalurile tăiate cu siguranţă de giuvaer. Adesea respiraţia de haiku creează tablouri fumegoase în care alb-negrul bacovian predomină chiar dacă stropit cu mov: “Era înveşmîntată-n mov, / în stepe mov se răsfăţa,// în mov ce-a fost şi nu era/ mai mov decît dorinţa mea;// pesemne că eu însumi mov/ eram nuntindune-n alcov” (Mov).

Cu al doilea volum - Poemul tentacular şi alte erezii - asistăm la o agresivitate a limbajului (“varianta vulcanică”, dupăAl. Cistelecan) grefată pe meditaţii ale delicatelor şi efemerelor legături sufleteşti, ale efemerităţii umane. Acum poemul se doreşte “seismograf al clipei”, un “experi-139