Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Luceafărul
ment pe cord deschis” (Poemul tentacular). Transferul “de sînge în două sensuri concomitent” (Vase comunicante), saltul brusc, de la suavele sale caligrafii la scriitura textualistă, devine o dramă. Poetul se simte “injectat” cu “altă viaţă” dar sarcina unui nou altoi pe trunchiul pur este greu de suportat: schelăria ridicată se clatină pe firele subţiri ale unui retorism care nu poate pompa poemului oarece substrat metafizic. Pare că, dintr-o dată, delicatele lui vitralii s-au “spart/ De insurgenţa realului” (Vitraliulspart)nerezistînd“esenţelortari” ale exploziei “maşinăriei de multipli-cat viziuni”. “Oraşul tentacular” alienează şi îndepărtează pe om de om ş i pe om de natură, între a “computeriza angoase” şi a “trăi în insectarul secolului” poetul alege să rămînă “marinar pe marea cea mare a sinelui” (Un prinţ la masa mea), lîngă sunetul originar al cîntecului:“Totmaimult înţeleg că trebuie să rămîn/ Eu cel care sínt - un verb nespus” (Un verb nespus). Astfel că punctul rezistent al cărţii trebuiecăutat în altă parte: în poemele în care biograficul nu este clamoros ci se risipeşte difuz, producînd o vibraţie sinceră (precum în Psalmii eretici), şi în poemele scurte în care melancolia este concentrată în pilule, dulci-amare, cu efect imediat: “Doisprezece ani după potop nu trec/ în doisprezece ani” (Apele grele). Oraşul ascuns (1999) nu este o evoluţie a liricii lui Emil Matei ci o rescriere a aceloraşi teme. Dacă este o deplasare (dar nicidecum multiplicare) de unghiuri ea este vizibilă doar în intensităţi de tonuri: mai sarcastic în meditaţia asupra timpului şi mai vindicativ în planul relaţiilor cu "săltăreaţa" şi mereu infidela "Dalilă". Toposul unui "oraş ascuns" ar fi putut deveni o temă generoasă dacă nu şi-ar fi înscenat pe arena lui doar spectacolul dulceag-graţios al egolatriei: "Sunt arhitectul oraşului din mine" (pag. 16), oraşul este doar "imaginea mea despre mine" (pag. 15). Mai consistent (pentru intuiţia lirică dar nu pentru imaginarul poetic) este secţiunea, cu 30 de titluri, Joi cu Euridice. Aici avem măsura-şi ruptura - dintre un E. Matei delicat (cu giuvaeruri de cantilene - rime în 6 versuri, unele cioplite nervos, altele bine nichelate) şi un E. Matei _______M schizoid (trecînd cu uşurinţă de la adoraţia gleznei la imprecaţii adresate iubitei). Dar pălăria zilei de joi e mare: sub ea încape şi umilul şi arogantul, şi scribul dar şi medicii de gardă. " Joi" are pentru poet simbolistica unei zile "totale", o zi care se cere cheltuită cu toate simţurile, în care te poţi împăca cu lumea şi cu tine însuţi; este o zi pentru evadări din cotidianul anost, dar şi a "scoborîrilor" în propria memorie pentru un adevăr simplu dar care te face să meriţi lumea: "De nu mar durea n-aş cînta" (Joi cu monoclu). * Referinţe critice: Crudu, Ion - E. Matei, “Traversînd fiinţa”, înCronicasătmăreană,aug. 1982; Ulici, Laurenţiu -Caleade mijloc, rubrica “Prima verba”, în România literară, anul XV, nr.38, 16 sept., 1982; Condeescu, Alexandru - Cartea de debut, Tipologii poetice, în rev. Luceafărul, nr.2/ 16 oct. 1982; Antonescu, Nae -Poet la debut, în Viaţa Românească, nr. 9, 1983, pag. 85-86; Vulturescu, George - Cîntece, în revista Tribuna, 6 oct. 1983; Bala, Ion - “Poemul tentacular şi alte erezii”, în Gazeta de Nord-Vest, 24 sept. 1994; Păcuraru, Dumitru - Emil Matei -Traversînd fiinţa, în Informaţia zilei, 22 sept. 1994; Cistelecan, Al. Stănescianism en gros, în Luceafărul, nr. 13/ 5 apr. 1995; Bala, Ion- Poemul tentacular..., înPoesis, nr. 1(61), anul VI, 1995; Doreanu, Mircea - Un spectacol amînat, în Astra, nr. 1,1995, pag. 47; Pricop, Dumitru - Emil Matei,Poemul tentacular şi alte erezii, în Jurnalul de Vrancea, nr. 82/iunie, 1995; Mocuţa, Gh.- E. Matei, Poemul tentacular..., rubrica “Contact”, în Arca, nr. 4-5-6,1996; Creţu, Gh. -Emil Matei, o viaţă închinată poeziei, interviu, în Informaţia zilei, 29 apr. 1999; Ghenceanu, V. R. - Oraşul ascuns, în Graiul Maramureşului, nr. 2898,15 oct. 1999; Tăutan, Viorel - Oraşul ascuns, în Limes-Archeus, nr. 1-2,2000. Opinii critice: “O poezie delicată şi fragilă, melancolică şi melodioasă, ca o caligrafie japoneză, cultivă sătmăreanui Emil Matei, în scurtele 140
