Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Luceafărul
pămîntului n-aduce la viers cu răpăitul celor două beţe pe pielea întinsă. Huruitul căruţei este necurmat şi vioi, în podgorii bufnetul ciocanului pe doaga sperietorii hăuie înfundat, cîrîitoarea de pe turlă iscă evlavie în ajunul Paştilor. Trilurile zglobii ale tilincilor, vuietul tulnicelor, ţăcănitul belciugelor, tuşea necontenită a meliţelor sínt oaspeţi dragi, prieteni şi cunoştinţe deo viaţă urechilor, însă răpăitul tobei e o mare grozăvie. Nici nu se ştiuse pe la noi de răpăitul tobei. Ultima oară fusese auzită toba în sat nu demult, cînd legea luase bătrînului Benea Ilieş pămînturile şi-l alungase cu tot neamul din casa lui, de se strămutase hăt în creierul munţilor. ” Dar, geografia “locului” nu este redată, nici o clipă, nu este coborîtă la un interes al exotismului ci pentru a pune în evidenţă legătura tainică dintre om şi natură. “Poetizarea” decorului, cîtă este, ţine de natura evocativă a scrisului, de re-creere a acelui spaţiu memorial: “Orice furtună îşi domoleşte furiapînă ajunge-n munţi, i sefringe vlaga pe culmi. Pînă să ajungă aici, vuietul i se ogoieşte, preschimbîndu-se-n boare.... ”(pag. 12). Trebuie să subliniem că, în ascensiunea povestirii, decorul dispare, accentul semută pe tipologii, pe caracterele personajelor. Spaţiul ne apare, astfel, doar ca o ramă pură în care, ca sub un clopot de sticlă, sunt surprinse viermuielile unui muşuroi. Izolarea, ruptura de “mersul lumii” este accentuată de lipsa bărbaţilor din sat (duşi cătane pe fronturi). In lipsa acestor “piloni” ai echilibrului de forţe dintr-o comunitate asistăm la o răsturnare de valori - o lume nevoln ică se ridică în loc m işunînd pe lîngă “muieretul”dinsat:Toma“şchiopîmogur, adevărat crai al disgraţiaţilor; piticul Costan Pavel, GaborCheleştean cu“beteşug la ochi”; Şase-deşte, “nimuricul ălacu deşte zgîrcite”; matahala de notar, “covaciul tuciuriu” etc. Nici partea femeiască nu se ridică peste nivelul mlăştinos al codoşlîcurilor: Sori, americanca, “poşta-de-companie”; Chivuţa “cea pătată”, “hîda creatură a Domnului”, OdotiaGavriş, fiica vrăjitoarei Ofima,Nuţa, lelea Musai, Titia. “Boala” acestei lumi este un delir, osmintealăcare a denaturat, aatacat, _______M________ ca un virus, oameni şi locuri. Deşi lipsesc date despre război, el este prezent într-un fundal surd, el este numele bolii. Referinţe: In limba română: Chinezu, Ion - Literatura războiului, Aspecte, 1930, pag. 110-117; Kuban Endre - La reeditarea romanului Szibériai Garnizon, în Orizont, 1965, pag. 94-95; Simion, Al. - Garnizoana din Siberia, introducere, 1975; Balotă, N.-Markovits Rodion, în Scriitori maghiari din România, Eseuri, Kriterion, 1981, pag. 92; Paleologu, Al. - Cîşlegi într-un picior, introducere, 1986; Scridon, G. -Markovits Rodion, op. citată, 1986, pag. 108-110. In limba maghiară: Gaál Gábor: A Szibériai garnizon în Keleti Újság 23 sept.1927. Reeditat Válogatott írások I. /Opere alese 1,1964, pag. 150-52; idem: M. R. és az Erdélyi Helikon /M. R. şi Heliconul dinArdeal, ín Korunk 1929, pag. 680-82; Dsida Jenő: A kaszabörtön, a... bőr, a keresztrejtvény és egyebek. Scrisoare deschisă către M. R. ín Erdélyi Lapok 20 aug.1932; Ligeti Ernő: Súlyalatt a pálma, Cluj, 1942, pag. 118-19; Jancsó Elemér: M. R.: Szibériai garnizon /M. R.: Garnizoana din Siberia, ín Igaz Szó 10/1965; Kubán Endre- Szekemyés János: M. R. hagyatékáról / Despre moştenirea lui M. R., ín Korunk, nr. 8/1968; Méliusz József: Szegény Rodion /Săracul Rodion. Publică Az új hagyományért /Pentru noua tradiţie, 1969, pag. 48-96; Mikó Imre: Páhoyból /Din lojă, ín Utunk 27/1970; Marosi Ildikó: A teljesebb Dsida-képért /Pentru completarea portretului Dsida, studiu introductiv la volumul Dsida intitulat Séta egy csodálatos szigeten /Plimbare pe o insulă minunată, 1992, pag. 26-27. Opinii despre Garnizoana din Siberia: “Autorul Garnizoanei din Siberia preferă să înfăţişeze cotidianul, banalul şi nu caută excepţionalul. Naraţiunea sa pare alcătuită dintr-o suită neîntreruptă de notaţii zilnice. Probabil s-a redactat pe temeiul unui jurnal care pare să urmeze însemnările 138
