Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Luceafărul
prizonierat: Szibériai Újság,Amur Kurír, Kommuna. Intră în rîndurileArmatei Roşii şi devine comisarul politic al Brigăzii Internaţionalei Siberia. Evenimentele din această perioadă vor face subiectul romanului său Garnizoana din Siberia. In 1920 intră în PCUS. După război îşi deschide un birou de avocatură la Satu Mare (1922). începe să practice şi gazetăria: din 1927 este redactor al ziarului local Szamos. Face parte din Clubul ziariştilor sătmăreni (1929) îndeplinind funcţia de cenzor. Un an a lucrat la Keleti Újság din Cluj (1926); a făcut parte, o scurtă perioadă, din KSZT (Societatea Kemény Zsigmond); o vreme a locuit la Budapesta. în 1930 se stabileşte la Timişoara unde lucrează ca ziarist (1931-1939 la Temesvári Hírlap; după 1944 la Szabad Szó). A fost preşedintele Uniunii Scriitorilor Maghiari din Banat. Se stinge din viaţă la 27 august 1948 în oraşul de pe Bega. Opera literară: Ismét találkozom Balthazárral (M-am întîlnit din nou cu Balthazar) nuvele, Satu Mare 1925; Szibériai garnizon (Garnizoana din Siberia) roman-reportaj colectiv, Cluj 1927; ediţie nouă 1965, cu introducerea íui Meliusz József, Cluj 1981, cu prefaţa lui Kovács Nemere; Aranyvonat (Trenul de aur) Budapesta, 1929; Sánta farsang (Cîşlegi într-un picior), Budapesta 1933, ediţie la Bucureşti 1967, întregită cu povestiri; Reb Ancsli és más avasi zsidókról szoló széphistóriák(Reb Ancsli şi alte povestiri despre evreii din Oaş), Cluj 1941, reeditat caSánta farsang 1967,241-97; Egy öreg partizán naplója (Jurnalul unui bătrîn partizan, Cluj, 1945; Páholyból (Din lojă), scrieri postume publicistice alese, în redactarea şi cu postfaţa lui Szekemyés János, 1970. în limba română: Garnizoana din Siberia (tradus de Dan Culcer, introducerea Al.Simion, 1975); Cîşlegi într-un picior (cu traducerea lui George Volceanov şi introducerea lui Al. Paleologu, 1986). * Romanul Cîşlegi într-un picior redă M / 999. Casa natală cu placa comemorativă - Gherfa Mică cu exactitate geografia locurilor natale. Şi acum, după atîţia ani, recunoşti în centrul localităţii Gherţa Mică casa “cu tablă” a prozatorului: "... Casa noastră, citadela noastră trainică, acoperită cu tablă, e în inima satului, in vale. Dacă se revarsă rîul, încoace îi şuvoiesc apele, maşinile autorităţile pe aici se abat, căruţele cu coviltir încărcate cu cireşe pe aici se hurducă, ştirile, zvonurile aici se adună, cerşetorul cu veşti din satul vecin aici işi trage sufletul, pe treptele de piatră. ” Există o “pecete” oşenească în aceste pagini, mai ales în situarea georgrafică a planurilor (rîul Tur, vîrful Pietroasa, drumul spre Halmeu), a “loturilor” localnicilor (împărţite şi azi ca atunci): “Cărări înguste pornesc din faţa caselor, coboară şi urcă străbătînd grădinile. Leagă între ele ogrăzile, pe cele mici sau cele mai măricele, asemeni unor panglici înguste, unor bentiţe brunroşiatice, prinzîndu-le-n buchet, ori asemeni firului de aţă pe care se-nşiră mărgelele. Ocoluri mai mari ale gospodarilor înstăriţi, cu şură, cu livezi de pruni, sínt banii de argint care lucesc în salbe de mărgele mărunte. ” Cele mai viguroase rînduri ale cărţii, deşi sunt pătrunse de un lirism evocator, sunt legate de obiceiul anunţării evenimentelor semnificative din comunitate cu ajutorul tobei. Plasticitatea momentului ţine, fără îndoială, de harul scriitorului: “Spăimîntător sărsam e toba, îţi face părul măciucă. Nici o jivină de pe faţa 137
