Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)

Luceafărul

Kornelné şi cu pseudonimul bărbătesc Kémeri Sándor. însemnările de călătorie cu care a debutat în ziarele amintite se intitulează “Plimbări prin lumea largă”.

Cartea Suferinţelor, 1921, prefaţa este semnată de Henri Barbusse (Viena, în lb.maghiară şi în 1924 versiunea franceză, la Paris, Sur le chemin des douleurs, Ed. Flammarion). Este romanul care a impus-o în lumea literară cu aprecieri pozitive în L’Humanité, Le Monde, New Zork Herald Tribune, Nieuwe Rotterdamsche Couranting. Ziarul Adevărul din Bucureşti o publică în foileton. Cartea a fost dramatizată de Kurt Desch sub titlulBetsie Mensch.

Plimbările lui Anatole France

(Prommenades d’Anatole France), 1924 în limba maghiară; Visage de Bourdelle, 1931, premiată de Academia Franceză cu premiul “Le Blanc” (despre sculptorul Emil Bourdelle-1861-1929).

Autoarea a lucrat la un jurnal, a publicat însemnări despre Ady (Ady és Bölöni Párizsban) o corespondenţă cu C. Brâncuşi.

Otília Marchiş-Bölöni a fost laureată a premiului “Femina” şi membră a Societăţii Franceze a oamenilor de Litere.

Opinii:

“Această mărturie trăită, document zguduitor al epocii noastre de civilizaţie şi de ruşine, este însufleţită de la un capăt la altul, de un sentiment sfîşietor şi mîngîietor de duioşie şi de milă. Cartea este scrisă întrun stil sensibil şi poetic, delicat şi înfrigurat, nelipsit de cochetăria lui feminină, dar pe care îl simţim uneori invadat de lacrimi, lăsînd să-i scape cîteodată tînguiri jalnice, ce vor răsuna mereu în amintirea noastră”.

Henri Barbusse

“Cartea suferinţelor” a devenit o lucrare interzisă în Ungaria, puţine exemplare s-au strecurat acolo, din ţările vecine. Pe autoare au incriminat-o pentru insultă la adresa naţiunii şi au condamnat-o “in contumanciam”. “Insulta naţiunii”: prin cuvîntul introductiv al lui Barbusse la ediţia franceză au fost condamnate în faţa lumii întregi regimul lui Horthy, Teroarea albă

_______M________

134

şi s-a arătat ce putere are adevărul cuvîntului scris. Cartea, document zguduitor al anilor revoluţiei, abia azi se oferă în deplină libertate cititorului...”

Bölönyi György

Referinţe:

Tăslăuanu, Oct. C. - O româncă în Japonia - Doamna Otília Cozmuţa, în Luceafărul, III, 1904, nr. 14-16(15 aug.), p. 265; Réthy A., Vácz L. - Literatura maghiară în limba română, Kriterion, 1983, pag. 65; Prof. dr. Valeriu Achim; Otília Marchiş - o scriitoare la standarde europene, în Archeus, nr.1-2, 1997, Baia Mare; Livia Grămadă, prefaţă la ediţia Otilia Marchiş Bölöni - Cartea suferinţelor, Ed. Dacia, 1986, Cluj-Napoca; Popa, Mircea - O româncă scriitoare maghiară: Otilia Cosmutza-Bölöni, în Apropieri literare şi culturale româno-maghiare, Ed. Dacia, 1998, pag. 132-144.

MARCU, Ioane____________

Protopop şi paroh de Satu Mare originar din Odoreu. A trăit între anii 1831- 1886. Este un promotor al “Reuniunii învăţătorilor români în comitatul Sătmar”, susţinător al limbii şi drepturilor româneşti la graniţa de Nord.

Ioane Marcu poate fi considerat un autentic Arune Pumnul sătmărean: conferinţa sa “Declaraţiune in causa limbei române” a fost materialul de bază al “conferinţelor intelectualilor sătmăreni” (5 mai 1880 Homorod - 3 iunie 1880 Satu Mare) “în cauza dezvoltării limbii şi a ortografiei române” din a căror comisie făceau parte intelectualii de frunte ai românilor sătmăreni: V. Lucaciu, George Marchiş, Lazăr Iemea, loan Silviu Selegeanu, Alexandru Nuţiu, Dionisie Popfiu, Sigismund Şincai (preoţi).

Teza latinistă a Iui Ioane Marcu, îndreptată împotriva proiectului ortografic prezentat Academiei de Titu Maiorescu a fost cunoscută Junimei ieşene şi Academiei. Deşi nerealistă, ea este o dovadă a permanenţei latine în ţinuturile sătmarului, a preocupărilor preoţim ii de aici.