Bărnuţiu, Elena: Carte romanească veche în colecţii Sătmărene (Satu Mare, 1998)

Catalog

Spre veşnică aducere aminte ! In luna lui Martie in 11 - 18 zile anul 1934 au fost sfintele misiuni ţinute de cuvioşia Sa Egumenul Mănăstirii Bixad. Dl. Maxim A. S-au ţinut predici frumoase şi rugăciuni. Medieşul Aurit 19 III 1934, loan Şugar. In anul 1940 aufost mari inundaţii încât pe strada Sfântul loan au umblat cu barca. Şi tot în anul 1940 au fost iarnă până in 18 April. Dat. 23IV 940. 18II1946 au tunat şifulgerat şi au nins şi au fost viscol mare. Au scris loan Corodau a lu Ştefan. In anul 1931 - 32 au fost un frig îngrozitor care s-a simţit peste tot pământul, in Carpaţii noştri a fost -570 grade, mulţi oameni au îngheţat şi tot în acest timp bântuie paroxismul financiar, iar primăvara anului 1932 au fost mari inundaţii şi torenfi care au distrus mormintele şi multe aşezăminte omeneşti, rămânând mulţi oameni pe drumuri. Scris eu, Zima Mihai de 69 ani la AuritulMedieş, Sătmar. în anul 1935 luna Martie a cumpărat Domnul protopop casa luiBaran cu 200 mii lei cu transcriere cu tot, pe seama sa, şi a doua zi a cedat-o Bisericei din Medieşul Aurit în acel preţiu, ca să fie casa parohială, să nu mai poată pune strein piciorul pe acel loc. Casa cu apartenenţe canonice şi 1/4 iughere grădină. Să fie spre pomenire şi lauda senatului bisericesc. Scris-am eu, fătul bisericesc, Covaciu Ştefan. Pe f. 229 verso : In anul 1808fost-au iarnă ca acee că am îmbiat cu sanie patru septemene în postul mare. Diacu PliscaSimion (c. chirilice). Pe f 236 verso : 1808 în luna lui Martie în 12 zile drumu au fost de sanie. Plisca Simion diac din A. Medeş (c. chirilice). în anno 1887 au fostu o emă forte marefiindu frigu de treizeci şi trei de graduri - şi-au înghetiatu mulţi oameni, atunci au 174

Next

/
Thumbnails
Contents