Habersack, Sabine - Puşcaş, Vasile - Ciubotă, Viorel (szerk.): Democraţia in Europa centrală şi de Sud-Est - Aspiraţie şi realitate (Secolele XIX-XX) (Satu Mare, 2001)
Wolodimir Fenici: Transformarea relaţiilor stat - biserică în Ucaina în perioada totalitarismului (1938-1943, 1988-1989)
CONCLUZII Aşadar, ca să înţelegem natura relaţiilor biserică-stat în Ucraina contemporană, trebuie să luăm în considerare caracterul acestor relaţii în totalitarism. Analiza materialului de mai sus ne permite să deducem câteva concluzii: în primul rând, experienţa politicii bisericeşti, cu ideologia ei marxist-leninistă a demonstrat că existau contradicţii nu atât între doctrina comunistă şi religie, cât între formele ideologice totalitare şi concepţia umanistă a societăţii - este ea religioasă sau nu? Ideea clasicilor marxişti a devenit, în concepţia adepţilor sovietici o dogmă, după care nu există mântuire. Marxism-leninismul a admis tocmai ceea ce a criticat cel mai mult la religie - lipsa raţionalismului. De aceea, încercarea regimurilor ateiste şi teocratice de a impune cetăţenilor ideologia lor ducea logic la desfiinţarea oricărei religii, şi nu pentru că religia ar fi o “rămăşiţă a trecutului” sau un fenomen-relicvă al sistemului de “prejudecăţi”, ci deoarece ea este “opiumul norodului”, adică o ideologie alternativă a “sistemului comunist de valori”. Prăbuşirea regimurilor totalitare şi victoria religiei este confirmarea faptului că doctrina comunistă a cunoscut greutăţi într-o măsură mai mare decât religia în argumentarea ştiinţifică a-ideologiei sale, transformându-se în “pseudo-religie”. în al doilea rând, politica şi practica relaţiilor biserică-stat în Ucraina în perioada post-totalitară nu a fost consecventă, deoarece formarea ei depindea deseori de “condiţii generale externe”. Legat de aceasta, politica sovietică bisericească reprezenta “o mişcare oscilantă” între două tendinţe care s-au format în procesul relaţiilor biserică-stat: 1. tendinţa ideologică-fundamentalistă, îndreptată spre instalarea “ateismului de stat” şi 2. pragmatică, dorind formal despărţirea antagonistă a bisericii de stat, iar practic, nu excludea posibilitatea “alipirii ” bisericii de stat, adică apariţia unui stat “cu o singură confesiune” şi mai apoi “a unui stat religios”. în acest caz, limitele cronologice ale acestor două modele alternau astfel: tendinţa ideologică (până în 1938-1943), cea pragmatică (până în 1958-1960), ideologică (până în 1988-1989), pragmatică (din 1988-1989 - ?). în al treilea rând, acest tip de ciclicitate în alternarea celor două modele este determinată istoric: stabilirea regimului totalitar (stalinist) din 1928-1938 nu a permis o altă evoluţie. Modificările fundamentale din timpul celui de-al doilea război mondial pe frontul răsăritean, în vara lui 1943, au permis statului totalitar alipirea Bisericii Ortodoxe Ruse, cu scopul de a o folosi ca “partener ideologic” în lupta împotriva a tot ce era antisovietic, anticomunist, naţionalism. Victoria lui M. Hruşciov asupra opoziţiei politice, în 1956-1957, a avut ca ţel ofensiva Transformarea relaţiilor stat-biserică 83
