Habersack, Sabine - Puşcaş, Vasile - Ciubotă, Viorel (szerk.): Democraţia in Europa centrală şi de Sud-Est - Aspiraţie şi realitate (Secolele XIX-XX) (Satu Mare, 2001)
Szász Zoltán: Încercări de democratizare în Ungaria secolului XX.
Szász Zoltán Degeaba a ajuns la majoritate parlamentară partidul micilor agrarieni şi a devenit ministru liderul lor, Nagyatádi-Szabó. în 1920 se face o reformă agrară, care a dat aproximativ 1000000 de iugăre ţăranilor iar în 1922 acest partid se uneşte cu cel al lui Bethlen - ceea ce însemna în realitate un Gleichschaltung, o neutralizare a lor. Este caracteristic că ziua de muncă de 8 ore - introdusă în 1918 - ca sistem era retras şi în industrie. încă din 1921 s-a încheiat un acord între Bethlen şi Partidul Social-Democrat, ultimul militând pentru posibilitatea de a lucra în Parlament - renunţându-se la organizarea funcţionarilor publici şi la organizarea ţărănimii. Cu aceasta a reînviat parlamentarismul în funcţia lui normală, dar în formă restrânsă, cu o opoziţie existentă, dar restrânsă. Şi tocmai că în perioada dualismului, sistemul nu a avut la bază “două partide”, ci unicul partid mare de guvernământ. Dreptul de vot a fost restrâns, în afara oraşelor a fost reintrodus votul deschis anacronic. La mijlocul anilor 20, opoziţia liberală din capitală, împreună cu social-democraţii (cu Vazsonyi) au făcut o alianţă. Un timp, Blocul Democratic luptase pentru libertăţi democratice, încercând confruntarea cu sistemul politic rigid întărit, asigurat printr-o serie de organizaţii contrarevoluţionare. Dar atacul democraţilor nici măcar în timpul scandalului de falsificare a francului francez nu a putut să răstoarne guvernul lui István Bethlen. Mai târziu, în anii 30, aşa-numiţii “scriitori populari” (Illyés Gyula, Németh László, Szabó Z., Kovács L, Veres P.) au devenit purtătorii străduinţelor de democratizare. Ei căutau deja “calea a treia” între capitalism şi socialism, calea pe care reforma agrară şi democraţia ţărănească ar fi dominantă. Au avut o mare influenţă culturală şi spirituală, pe când alte grupări care funcţionau ca partide, ca Partidul Liberal al lui Rassay (Szabadság Párt) nu au putut să organizeze mase mai însemnate. Liberali, socialişti, mişcarea scriitorilor populari, frontul din martie, toate acestea nu au putut zgudui sistemul, nu erau destul de tari pentru spargerea lui. Cauza primordială nu era puterea tare de factură poliţienească a regimului, deci oprimarea. Mai mult este motivată prin faptul că interesul sanării păturilor sărace s-a colizionat, era în conflict aşa de mare cu interesul dezvoltării capitaliste, încât un experiment de sanare ar fi fost imposibil fără o prea mare zguduire social-politică. în afară de aceasta, nimeni nu a recunoscut că blocul de putere format în anii 1910 ar fi trebuit dezmembrat. Adică numai o confruntare între capital şi marea moşie putea să producă posibilitatea democratizării. Marele capital s-a simţit însă bine în sistemul existent. Lui îi era suficient că participa în mod formal la putere, nu dorea eliminarea latifundiilor. 40
