Habersack, Sabine - Puşcaş, Vasile - Ciubotă, Viorel (szerk.): Democraţia in Europa centrală şi de Sud-Est - Aspiraţie şi realitate (Secolele XIX-XX) (Satu Mare, 2001)
Szász Zoltán: Încercări de democratizare în Ungaria secolului XX.
în 1945 observăm o dezvoltare democratică, dar aceasta de la început era restrânsă, limitată de mai mulţi factori. în primul rând, în societate mai erau mulţi aderenţi ai vechiului regim. Guvernarea se făcea printr-o coaliţie a forţelor politice pe care am putea să o numim “coaliţie totală”, care în realitate nu exprimă, ci din contră, acoperă raporturile reale de forţe politice. Mulţimea cetăţenilor s-a aglomerat în partide, ale căror programe nu erau proprii. în al doilea rând, prezenţa trupelor sovietice a asigurat o poziţie hegemonistă pentru partidul comunist, împiedicând formarea unei balanţe sănătoase. în al treilea rând, auto-organizarea societăţii era în mod tradiţional slabă. Erau slabe şi asociaţiile, cercurile de agricultori, grupările religioase, în general organizaţiile locale. Statul era prea atotputernic de la începutul veacului, mai ales în perioada interbelică. Din 1945 practic numai în partide politice exista un teren de activitate, adică în politica mare - dar aici terenul devenea tot mai restrâns. Nu e de mirare că în aceste împrejurări, în cursul preluării puterii totale de către comunişti (1948), nimic nu s-a putut salva din elementele pluralităţii, în noua situaţie, partidele nu au rămas nici măcar în acea măsură ca în Polonia sau RDG. După 1945 era dominantă o concepţie de modernizare, care numai pe jumătate a fost realizată. Acea jumătate pe care o cunoaştem bine: lichidarea relaţiilor tradiţionale, adică exproprierea mijloacelor de producţie, până la micii industriaşi, lichidarea vechii elite conducătoare, nimicirea reţelei instituţiilor, devalorizarea vechilor valori etico-politice. Acestei teme îi aparţine lichidarea nu numai a forţelor reale de opoziţie, ci şi lichidarea adversarilor potenţiali (de la chiaburi până la înalţi conducători ai partidului propriu). Totuşi, regimul lui M. Rákosi nu a putut realiza modernizarea. Şi aceasta nu din cauza presupuselor acţiuni de sabotaj, ci pentru că era irealizabilă. Pe un nivel depăşit de istorie au încercat întărirea economiei. La mijlocul secolului XX, aici, la marginea Europei Centrale au încercat să introducă după model sovietic statul naţional total, o autarhie cu scopuri economice care aminteau de perioada revoluţiei industriale din Anglia. Din această cauză vroiau să facă din Ungaria săracă în zăcăminte “ţara fierului şi a oţelului”, plantaţii de bumbac sau ridicola încercare de a produce portocale... în direcţia democratizării s-au făcut paşi numai prea modeşti în cadrul sistemului. încercarea lui Imre Nagy, ministru preşedinte în 1953 - cu ajutorul Frontului Patriotic să asigure pe lângă partid şi ceva control social - a eşuat. în orice caz, falimentul rapid al modernizării staliniste a avut ca efect spargerea partidului, a contribuit şi mai departe la explozia încercări de democratizare 41
