Habersack, Sabine - Puşcaş, Vasile - Ciubotă, Viorel (szerk.): Democraţia in Europa centrală şi de Sud-Est - Aspiraţie şi realitate (Secolele XIX-XX) (Satu Mare, 2001)
Camil Mureşan: Câteva consideraţii cu privire la evoluţia democratică în Centrul şi Sud-Estul Europei
putea vorbi de o democraţie reală în întreg acest spaţiu geo-politic, în perioada de care ne ocupăm. Cel mai concludent indicator al mersului unui stat spre idealul democraţiei politice sunt legile sale fundamentale, în frunte cu constituţiile, în litera acestora însă, nu trebuie crezut decât cu discernământ critic, verificând corectitudinea aplicării, şi nu doar a enunţurilor lor. în Austria, neoabsolutismul a abandonat în câţiva ani calea pe care pornise prin diploma din octombrie 1860 şi patenta din februarie 1861. în locul federalismului care se contura prin aceste acte, el a optat pentm formula dualismului, a împărţirii puterii între straturile superioare germane şi maghiare ale Monarhiei. N-ar avea sens repetarea pe puncte a rechizitoriului, rostit de atâtea ori, la adresa scăderilor regimului dualist, cu deosebire în tratarea problemelor naţionalităţilor. Dar nici nu e corect să se alunece înspre judecarea compromisului din 1867 numai prin prisma neîmplinirilor şi eşecurilor sale în planul politicii naţionale, dintre care măcar unele şi măcar în parte s-au datorat şi intransigenţei naţionalităţilor. Compromisul din 1867 a marcat oricum o etapă - desigur incompletă - spre democratizarea Monarhiei, de o parte şi de alta a Leithei. în Austria ea s-a concretizat mai întâi în aşa-numitele “Legi din Decembrie” (1867), care stipulau: egalitatea în drepturi a cetăţenilor, libertatea conştiinţei şi a credinţei, inviolabilitatea proprietăţii, iar unul din articole (19) spunea: ’’toate naţionalităţile sunt egal îndreptăţite şi fiecare are dreptul inalienabil de a-şi păstra şi cultiva naţionalitatea şi limba”5. Acestor legi le-a urmat deţinerea puterii vreme de 12 ani, cu o scurtă întrerupere, de către cabinetele ministeriale liberale (Carlos şi Adolf Auersperg), care au promulgat noi măsuri în spiritul celor din 1867: a fost denunţat concordatul cu Vaticanul, restabilită supervizarea învăţământului de către organe laice şi introdus învăţământul primar obligatoriu de 8 clase, reglementate pe bază de egalitate relaţiile interconfesionale; s-a adoptat votul direct în alegerile pentru parlamentul central (Reichsrat). Dreptul de vot, supus sistemului censitar şi al curiilor (mari proprietari, orăşeni, camere de comerţ, comune rurale)6, era exercitat de numai cam 6% din populaţie. Camil Mureşan 5 Apud Erich Zöllner, Geschichte Österreichs, ed. a 7-a, Viena, [1984], p. 414. 6 Fiecare curie, deci categorie socio-profesională, avea rezervat un număr de locuri în parlament, indiferent de numărul alegătorilor din categoria respectivă, 18
