Habersack, Sabine - Puşcaş, Vasile - Ciubotă, Viorel (szerk.): Democraţia in Europa centrală şi de Sud-Est - Aspiraţie şi realitate (Secolele XIX-XX) (Satu Mare, 2001)

Camil Mureşan: Câteva consideraţii cu privire la evoluţia democratică în Centrul şi Sud-Estul Europei

In “era conservatoare” - cum e cunoscută guvernarea prezidată de contele Taaffe (1879-1893) - au fost introduse primele legi sociale pentru muncitori7; în aceiaşi ani censul a fost redus la jumătate şi spectrul partidelor politice s-a lărgit (de ex. prin creştini-sociali, social-democraţi ş.a.). în 1897 guvernul Badeni a introdus a 5-a curie, în care censul fiind abolit, votau toţi bărbaţii de la vârsta de 24 de ani. Dar ei puteau alege numai 72 din cei 425 de deputaţi din Reichsrat.

în fine, în 1906-1907 s-a introdus (cu oarecari restricţii) votul universal. El a determinat modificări în echilibrul de forţe al partidelor, spectaculoasă fiind ascensiunea social-democraţilor, de la 15 la 87 de mandate obţinute în cadrul primelor alegeri de după introducerea legii.

Interesante, dar nu prea luate în seamă în istoriografia română, au fost reglementările electorale din 1905 pentru Moravia şi 1910 pentru Bucovina. Ele instituiau în prima provincie două curii (germană şi cehă), iar în a doua nu mai puţin de patru (germană, polonă, ruteano-ucraineană şi română). Alegătorii votau în curia naţionalităţii lor şi alegeau candidaţii lor “naţionali”. Locurile de deputat pentru fiecare asemenea curie erau fixate, cel puţin teoretic, în raport de numărul alegătorilor din fiecare naţionalitate, în 1914 o măsură similară era pregătită pentru Galiţia (polonezi - ucraineni), dar izbucnirea primului război mondial a blocat punerea ei în aplicare.

Partea austriacă a Monarhiei dualiste a fost oarecum o “semifederaţie”. Sistemul ei reprezentativ, prin diete provinciale şi un parlament central, crea iluzia unei mari autonomii locale şi trezea simpatii la naţionalităţile din partea ungară a Monarhiei, unde sistemul politic era strict centralist (de la el era exceptată numai Croaţia).

Legile maghiare din 1868, dintre care în atenţia dualiştilor se află mereu cea a naţionalităţilor şi cea a învăţământului, prevedeau egalitatea în drepturi a cetăţenilor, dar fără să le recunoască o individualitate naţională colectivă, ci numai particularitatea unei limbi proprii în cadrul naţiunii maghiare unice. Ei se puteau folosi de limba lor în faţa organelor administrative, a celor judiciare de primă instanţă şi în învăţământul primar

Evoluţia democratică în centrul şi sud estul Europei

constituindu-se astfel o derogare flagrantă de la principiul reprezentării proporţionale.

7 Faptul nu trebuie să surprindă. Măsuri similare fuseseră luate, în aceeaşi ani, de Bismarck, în Germania. Pentru partidele conservatoare ele erau o încercare de a contracara influenţa liberalilor şi socialiştilor în rândul muncitorimii şi, în general, în al păturilor mai sărace.

19