Bălu, Daniela: Multiculturalitate şi identitate etnică (Satu Mare, 2008)
Multiculturalitate şi identitate etnică în Bazinul Tisei Superioare
3. Raporturile matrimoniale O temă cu posibilităţi vaste de exploatare s-a dovedit a fi, în cazul comunităţilor plurietnice cercetate, şi problema raporturilor matrimoniale. In prezent, cel puţin la nivel declarativ, căsătoriile mixte (cu parteneri a căror etnie, limbă sau religie diferă) sunt acceptate, dându-nise şi câteva exemple în acest sens, ce-i drept foarte puţine! Cu toate acestea, legăturile matrimoniale din realitatea constatată (inclusiv pe baza consultării Registrelor de stare civilă) au la bază aceleaşi criterii confesionale, diferenţele fiind greu acceptate într-un mariaj. Se cunoaşte că instituţia care a menţinut secole de-a rândul această barieră interconfesională a fost tocmai biserica, păstrarea religiei fiind identificată cu păstrarea purităţii etnice, biserica şi limba având rol şi rost de marcă identitară. Căsătoriile mixte sunt cu siguranţă un mediu propice de manifestare a relaţiilor interetnice în plan familial, privat, determinând totodată, la nivelul relaţiilor comunitare, ştergerea treptată a diferenţelor etnice. Popoarele europene îşi datorează fondul identităţii lor acestui exerciţiu mereu înnoit al înrudirii, care solidarizează indivizii şi grupurile prin înmulţirea legăturilor în arii restrânse de schimb matrimonial sau, dimpotrivă, le o desolidarizează prin extinderea continuă a ariei de acces la parteneri posibili . Conform aprecierilor lui P. Laslett în lucrarea Family and Household as Work Group and Kin Group: Areas of Traditional Europe Compared, în evoluţia societăţilor europene se disting patru tipuri de familii, dintre care amintim aici două, care se circumscriu ariei noastre de investigare: tipul “central - apusean”, predominant în Europa germanică şi baltică, ce diferă de cel nordapusean prin importanţa pe care o au străbunii, importanţa “caselor ” şi moştenirii averii de către un singur moştenitor. Confirmarea acestei aserţiuni este dată şi de organizarea socială caracteristică şvabilor sătmăreni, termenul de “casă” având şi rolul de marcator al statutului social superior, de prestigiu comunitar, orânduirea moştenirilor fiind identică cu cea menţionată de P. Laslett. Tipul “oriental”, unde căsătoria este precoce; diferenţa de vârstă între soţi este mare; recăsătoria, frecventă; dependenţa de părinţi a tinerelor cupluri, o regulă; coabitarea părinţi-copii căsătoriţi, generală. Aşa stând lucrurile, este mare ispita de a interpreta această pluralitate de modele ca tot atâtea eflorescenţe pur culturale...De aceea găsim la J. Cuisenier 1999, p. 121. 18
