Pop, Dan: The Middle Bronze Age Settlement of Petea-Csengersima (Satu Mare, 2009)
VII. Abstract in Romanian
VII. Abstract in Romanian Aşezarea din epoca mijlocie a bronzului de la Petea-Csengersima Scopul lucrării prezente este acela de a pune la îndemâna celor interesaţi rezultatele cercetărilor arheologice privind epoca mijlocie a bronzului efectuate în situl arheologic de la Csengersima “Határátkelő” (Szabolcs-Szatmár-Bereg megye, Ungaria) de colegii de la muzeul Jósa András din Nyíregyháza. Deoarece nu toate materialele arheologice din complexele arheologice din bronzul mijlociu au fost desenate, rămâne ca, într-un viitor nu foarte îndepărtat, să prezentăm şi o sinteză cu privire la ceramică şi relaţiile interculturale. Precizez faptul că aşezarea de la Csengersima face şi obiectul tezei mele de doctorat intitulată Bronzul mijlociu în bazinul inferior al Someşului aşa încât toate aspectele omise aici sau tratate la modul general se vor regăsi în această lucrare. întreg materialul arheologic precum şi documentaţia: fotografii, desenele complexelor, planul general, jurnalul de săpătură, mi-au fost cedate spre publicare de colegele care au efectuat cercetările: dr. Istvánovits Eszter şi dr. Almássy Katalin. Pentru ajutorul, sugestiile şi sprijinul necondiţionat acordat, dar şi pentru fructuoasa colaborare din timpul participării mele la săpăturile arheologice pe autostrada M3 din Ungaria, în perioada 2004-2006, le mulţumesc în mod special. I. Situl arheologic de la Csengersima. Metoda de săpătură. Locul de hotar numit “Határátkelő” (hotar, frontieră) este situat în partea estică a localităţii Csengersima, la graniţa dintre România şi Ungaria, chiar pe locul unde este azi vama Petea - Csengersima; la aproximativ 8 km est de cursul actual al Someşului, în dreapta acestuia, de-a lungul fostului pârâu Erge. Situl arheologic se află de-a lungul celor două maluri ale acestui pârâu orientat est-nord-est - vest-sud-vest aşa cum apare pe o hartă militară realizată în timpul lui Iosif al II-lea (1765-1790) şi se întinde şi pe teritoriul României. Săpăturile arheologice au fost conduse de Istvánovits Eszter şi Almássy Katalin şi s-au desfăşurat în două etape: prima dintre ele între 24 septembrie şi 18 noiembrie 1998, iar cea de-a doua între 17 martie şi 9 iulie 1999. Suprafaţa afectată de proiect a fost de aproximativ trei hectare (32.384 m2), în urma săpăturilor arheologice fiind descoperite şi cercetate 1867 complexe arheologice. Săpăturile arheologice au fost executate mecanizat şi manual. Astfel, partea de humus a fost îndepărtată mecanizat, în fâşii late de 5-7 m, până la nivelul la care se identificau complexele, cel mai adesea, din pricina arăturilor adânci, la nivelul pământului viu. Acolo însă unde depunerile antropice au fost mai consistente s-au identificat complexe săpate în stratul de cultură aparţinând epocii mijlocii a bronzului. Nu au fost deschise secţiuni sau suprafeţe în vederea clarificării situaţiei stratigrafice. Răzuirile succesive la complexe precum şi săparea acestora s-au efectuat manual. Metoda de cercetare arheologică adoptată a permis cercetarea integrală a suprafeţei pe care urmau să fie ridicate noile construcţii ale vămii. Complexele identificate au fost numerotate în ordinea descoperirii, secţionate şi golite pe contur apoi desenate şi, în final, golite în întregime. în funcţie de complexitatea situaţiei arheologice, întretăieri de complexe spre exemplu, au fost realizate mai multe secţiuni, păstrându-se martori stratigrafici în vederea clarificării contemporaneităţii sau atribuirii culturale. Intensitatea locuirii de epocă romană a afectat în bună parte locuirile anterioare, aşa încât sunt relativ numeroase situaţiile în care complexele aparţinând acestei epoci au distrus, mai mult sau mai puţin, complexele din bronzul mijlociu. Totodată metoda are şi neajunsuri care, din punctul meu de vedere, constau în faptul că doar acolo unde au fost identificate complexe arheologice recente (epocă romană sau medieval timpurie) s-au făcut observaţii privind stratigrafia sitului, iar prin răzuirea până la nivelul pământului viu, unde s-au conturat complexele, s-au pierdut informaţiile privind nivelul de la care au fost ele edificate, astfel că atribuirea lor culturală nu se mai poate face decât pe baza inventarului arheologic. De asemenea, o serie de aprecieri privind forma lor în secţiune sau adâncimea restrâng în bună parte concluziile. Cele mai vechi urme de locuire la Határátkelő sunt cele aparţinând epocii mijlocii a bronzului, urmate de cele din bronzul târziu, de cele de epocă romană (sec. II-IV d. Chr) şi de cele medieval timpurii (sec. VII-IX d.Chr.). Cea mai intensă locuire o constatăm în epoca romană, acesteia aparţinându-i cele mai multe dintre complexele identificate (locuinţe, gropi, fântâni etc.). 43
