Czira Árpád: Călătorie în jurul lumii 1914-1916 (Satu Mare, 2007)

Anul nou

ambasadorul s-a interesat de mine, astfel am hotărât că voi participa şi eu, cel mult nu voi dansa. Voi participa şi pentru că este o ocazie minunată de a cunoaşte şi alţi oameni din societate. Mai înainte oamenii se puteau întâlni şi în cartierul european, la International Club, unde se ducea o viaţă luxoasă. Dar azi, fiind război, au încetat relaţiile dintre oameni, datorită statelor care se aflau în duşmănie şi se organizau doar întâlniri mai restrânse, între cetăţenii statelor aliate.

Salonul, care se deschidea din popota ofiţerilor, a fost împodobit cu covoare scumpe, mătăsuri, multe flori şi arbuşti ornamentali. A fost transformat cu adevărat în grădina zânelor. S-au aşezat fotolii comode, iar mijlocul camerei a fost lăsat liber pentru dansatori. Camerele mai mici alăturate au fost transformate pentru joc de cărţi şi pentru fumat. S-au îngrijit separat de bucătărie, de mâncăruri şi băuturi. Aşa pregătiţi aşteptam noul an. Maestrul de ceremonie a fost locotenentul Mariasevici. Fracul era obligatoriu, aici în Orient se acorda atenţie mare la regulile de comportament. Aici voi povesti o întâmplare legată de acest lucru. A trebuit să fac o vizită unei familii franceze de aici, deşi nu eram state aliate. Necunoscând obiceiurile de aici credeam că este suficient dacă predau o carte de vizită servitorului, ca să anunţe venirea mea. Aşa am ştiut că trebuie făcut în Europa. în China nu era aşa. Am fost primit de o doamnă, de vârstă medie, elegantă. La început mă deranja că soţul ei nu este acasă, deşi era zi de vizită şi am anunţat venirea mea. Doamna însă era aşa de ospitalieră şi fascinantă, încât repede am uitat lipsa domnului. Am povestit despre evadarea mea şi am ciocnit cu paharele de argint în care era o băutură plăcută, dar destul de tare. Am golit paharul de mai multe ori dar doamna era atât de fermecătoare şi insista să mai rămân încât am rămas. La un moment eu mă simţeam jenat, ce se va întâmpla dacă soţul va veni acasă. Ulterior am aflat că era acasă, în camera alăturată, dar nu s-a mişcat de acolo.

A doua zi am povestit cele întâmplate locotenentului Mariasevici, care a râs de mine şi mi-a spus ce mare greşeală am comis. Am dat numai o carte de vizită şi astfel am fost primit numai de o singură persoană, respectiv de doamnă. Acest lucru se datorează cultului acordat în orient femeilor, mai ales în familiile mai înstărite. Când am aflat nici nu mi s-a părut atât de curios, ci dimpotrivă, în ochii mei, părea foarte natural acest

91