Czira Árpád: Călătorie în jurul lumii 1914-1916 (Satu Mare, 2007)

San Francisco

frumoasă, care este şi bogată şi precis v-aţi fi simţit bine în compania ei. Apoi poate am fi devenit şi asociaţi în afaceri cu ea. M-a distrat oferta ei şi mi-am manifestat regretul că nu a făcut acest lucru mai devreme. Era o doamnă deşteaptă, a căutat soţ pentru prietena sa şi asociat pentru afacerile sale.

A doua zi am achitat factura şi cu un taxi am mers la gară. Agenţii de călătorie m-au asaltat imediat. Unul mi-a oferit linia de cale ferată spre nord, altul linia de sud, fiecare având diferite avantaje. în vacarmul ofertelor a început să mă doară capul. Am ales totuşi linia de sud, spre Mexic, Los Angeles, San Diego, New-Orleans. Apoi de acolo spre nord, spre Chicago şi New York. Am cumpărat biletul până la New-York. Acesta a fost mai avantajos deoarece puteam întrerupe călătoria în mai multe locuri. Astfel la Los Angeles pe o zi, la San Diego pentru trei zile, la New Orleans pentru o zi, la Chicago pentru o zi. La bilet s-a ataşat un carnet de cecuri, fiind asigurată cazarea şi mâncarea la cele mai mari hoteluri. A prins bine acest lucru deoarece am făcut cheltuieli prea multe iar consulul din San Francisco nu a fost atât de darnic ca cel din Honolulu. Unul era german, altul austriac. Tot aşa ca între Clubul german şi Clubul maghiar, aşa era şi diferenţa dintre cei doi consuli. M-am gândit cu plăcere la consulul din Honolulu care a fost un adevărat camarad.

M-am aşezat în compartiment, cu locuri numerotate, la geam, pentru a putea vedea lumea nouă. în vagon totul corespundea principiului american: “cel mai înalt, cel mai frumos, cel mai larg şi cel mai lat”. în faţa mea s-a aşezat o domnişoară, destul de drăguţă, care se ducea la San Diego, la o expoziţie. Vagonul era lung şi lat, avea scaune numai la geam, la o distanţă destul de mare ca să nu ne lovim genunchii unul de celălalt, cum era în vagoanele ungureşti. Seara a venit un angajat negru care a împărţit compartimentul cu o perdea verde în cuşete de dormit şi în locuri de şezut dacă cineva mai dorea să şadă şi pe timpul nopţii.

Ziua a trecut plăcut, admiram peisajul. Am întrebat-o pe domnişoară dacă pot să-mi aprind o ţigară la care a răspuns cu două cuvinte: O yes., o yes, şi a continuat să citească o carte. Nu am mai deranjat-o altul, probabil citea un roman poliţist deoarece când zâmbea, când se făcea palidă, probabil după evenimentele descrise în carte.

167