Czira Árpád: Călătorie în jurul lumii 1914-1916 (Satu Mare, 2007)
Pe vaporul "Wilhelmina"
familia, Mrs. Lincoln Hateway, Dr. Riese, Misiss Sparow, cu cele două fiice, Dr. Lehemann şi fiica sa, B allay cu domnul Jones, care au devenit de nedespărţit, şi alte doamne cu fiicele lor şi alţi domni. A venit şi căpitanul cu ofiţerii săi. Mr. Miller, de parcă eu aş fi fost ginerele său, m-a prezentat pe rând la toţi pe care încă nu-i cunoşteam. La un moment dat am văzut o doamnă tânără, cu părul negru, întinzându-şi mâna catifelată spre mine. Era doamna B. soţia unui domn înstărit din San Francisco, care şi-a petrecut vacanţa, împreună cu băieţelul ei, în Honolulu. Era acea persoană pe care am admirat-o în grădina hotelului “Moana” în mijlocul florilor sudice, în grădina zânelor. Şi acuma era frumoasă şi drăguţă dar cadrul nu mai era acela din “Moana Hotel”, şi astfel nu părea a mai fi atât de fermecătoare. A observat pe faţa mea că am rămas surprins de întâlnire, la care i-am povestit că am văzut-o odată în grădina hotelului “Moana” şi că atunci mi-a făcut o impresie fermecătoare. Complimentul meu i-a plăcut, după cum se vedea pe faţa ei, i s-a părut şi ei că m-a văzut într-o seară în timp ce consumam şampanie în mijlocul unor prieteni. Au venit persoane noi să facă cunoştinţă, ea a întins din nou mâna zâmbind, dar parcă şi-a lăsat mâna mai mult decât era necesar în mâna mea. La revedere, mi-a răspuns, sper că ne vom mai revedea îmi spunea cu vocea ei caldă şi deja îşi întindea mâna altor persoane. Am făcut o plecăciune şi domnul Miller m-a prezentat deja altor persoane. Seara a fost o cină festivă. Eram vreo treizeci la masă. Eu am ocupat locul lângă familia domnului Miller, Bokor lângă Sparow, Ballay lângă veşnicul detectiv, doamna B. în dreapta căpitanului şi lângă Dr. Riese etc. Cina era bună şi bogată, vinurile excelente, astfel că atmosfera a devenit foarte plăcută. Se lansau bancuri dintr-un capăt la celălalt al mesei. în toată sala era veselie când Dr. Riese s-a ridicat pentru a-şi rosti toastul, luându-şi rămas bun de la Wai-ki-ki, îndemnând pe toţi să-şi golească paharele, imitând vocea havaenilor, care vorbesc fără consoane, provocând aplauze şi zâmbete din partea tuturor, chiar şi pe faţa mohorâtă a căpitanului parcă a apărut un zâmbet. După cină tineretul a început să danseze pe muzica pianului, doamnele s-au aşezat în fotoliile din sală, bărbaţii mai 154
