Virag, Cristian: Situl neolitic Halmeu - Vamă (Satu Mare, 2015)
Capitolul I. Cadrul geografic. Elemente de habitat
Capitolul I Cadrul geografic. Elemente de habitat Zona de nord-vest a României se încadrează din punct de vedere geografic în marea unitate geomorfologică numită Câmpia Tisei. Configuraţia arhaică a acestui teritoriu o constituie un şes cu zone inundabile întinse, împestriţate cu bălţi şi mlaştini, unde diferite porţiuni cunosc mişcări periodice lente de coborâre şi de ridicare, determinând astfel ca direcţia apelor curgătoare să fie foarte instabilă, încă de la sfârşitul pleistocenului, râurile şi-au schimbat în repetate rânduri locul albiilor, lăsând astfel un întreg sistem de meandre părăsite de diferite vârste, colmatând treptat întreaga zonă ocupată în prezent de câmpie1. Schimbarea cursului Someşului şi al Crasnei în Pleistocenul superior şi Holocen sunt în strânsă cauzalitate cu scufundările zonei nordice a Câmpiei Bodrogköz şi Câmpiei Someşului, determinate de mişcările tectonice, cu scufundarea părţii de nord a Câmpiei Someşului şi extinderea sa spre sud, favorizând formarea bazinului depresionar al Câmpiei Ecedea. Către sfârşitul Terţiarului (levantin) fundamentul Depresiunii Panonice se compartimentează prin fracturi, iar blocurile rezultate suferă mişcări de scufundare inegale. Blocul someşan, care se scufundă mai mult decât cel al Nirului, devine bazinul unui lac, izolat de lacul panonic central. Acest lac se colmatează în timpul Pleistocenului şi dă naştere unei regiuni de câmpie joasă, străbătută de o reţea hidrografică foarte instabilă, care gravitează spre şanţul tectonic al Ierului2. Procesul de scufundare continuă în Holocenul inferior, dar cu maximul de intensitate în zona Depresiunii Crasnei Inferioare. întrucât scufundarea de la marginea nordică a Depresiunii Panonice a fost mai accentuată, reţeaua hidrografică a Tisei Superioare - inclusiv Someşul - părăseşte albia Ierului şi se îndreaptă spre actualul său curs. Prin urmare, Valea Ierului ajunge într-o stare de suspendare faţă de Câmpia Someşului, fenomen care determină transformarea zonei câmpiilor Someş-Crasna-Ier în terenuri mlăştinoase neproductive3. în urma acestei evoluţii geologice specifice, în cadrul zonei de şes din nord-vestul României s-au conturat, din punct de vedere geomorfologic, două unităţi distincte. Astfel, o primă unitate o constituie Câmpia înaltă, subcolinară, acumulativă, cu suprafaţa reliefului formând în ansamblu un plan uşor înclinat, de la 200 m altitudine în vecinătatea dealurilor până la cota de cca. 110 m. Cea de-a doua unitate o constituie Câmpia joasă de divagare, subsidenţă, în care râurile au albii puternic meandrate, nestabile şi cu maxim un nivel de terasă. Cea de-a doua unitate, dezvoltată mai ales în partea de nord a regiunii, cuprinde câmpiile: Someşului, Ecedea, Careiului, Crasnei şi Ierului4. Aceste subunităţi, deşi prezintă anumite particularităţi distincte, constituie un tot unitar, în primul rând datorită continuităţii lor teritoriale care se poate urmări de la nord de râul Tur, prin larga zonă Someş-Crasna, până în Valea Ierului, prelungindu-se apoi în lungul acesteia, mai spre sud, ca un canal îngust de 5-15 km ce desparte câmpiile subcolinare înalte (Nir şi Diósig). 1 Karácsonyi 1995, p. 8. 2 Bogdan/Călinescu 1976, p. 11. 3 Benedek 1969, p. 27-28. 4 Bogdan/Călinescu 1976, p. 12-13. 9
