Virag, Cristian: Situl neolitic Halmeu - Vamă (Satu Mare, 2015)
Capitolul I. Cadrul geografic. Elemente de habitat
Cristian Virág Sistemul hidrografic Câmpia Someşului este cea mai întinsă zonă de şes din nord-vestul României, fiind străbătută de râul Someş ale cărui aluviuni au format-o. Reliful său este relativ monoton, iar altitudinile variază între 118-160 m. Are o suprafaţă slab înclinată de la sud-est spre nord-vest, ceea ce determină caracterul divagant al râurilor, precum şi adâncimea mică a albiilor actuale. Câmpia este străbătută de o reţea de albii părăsite ale Someşului, care favorizează stagnarea apei. Această situaţie a determinat ample lucrări de hidroamelioraţie în Câmpia Someşului. Suprafaţa slab înclinată a acestei câmpii implică un drenaj superficial, anevoios şi incomplet. Din această cauză, în trecut, râurile aveau un pronunţat caracter divagant, provocând vaste inundaţii în timpul viiturilor mari de primăvară. O parte din apele de inundaţie, care nu puteau reveni în albie, precum şi cele provenite din precipitaţii, se adunau şi stagnau un timp mai îndelungat în zonele depresionare, provocând procese de băltire, locoviştire şi chiar înmlăştinare. în perioada de viituri, de la marginea vestică a Ţării Oaşului până în Câmpia Nirului şi, în continuare, pe Valea Ierului, se aşternea o masă continuă de apă, singurele locuri emerse rămânând grindurile şi popinele mai înalte, pe care le-au preferat locuitorii în fixarea vetrei satului. în Câmpia Someşului, principalul obiectiv hidroameliorativ 1-а constituit Mlaştina Ecedea, a cărei suprafaţă varia în funcţie de condiţiile pluviometrice între 35.000-40.000 ha, ajungând, în perioada de inundaţie, până la 78.000 - 80.000 ha. Această mlaştină, care avea la bază o succesiune de straturi argiloase, mâloase şi turboase, era străbătută de cursul Crasnei. în 1877 s-au încercat o serie de lucrări de desecare locală, însă primul plan sistematic de desecare a început să fie implementat din 1889. Lucrări de îndiguire şi canalizare ale cursului Crasnei se desfăşoară şi în prezent5. Bazinul râului Tur este situat la nord de Someş. Turul este afluent din partea stângă al cursului mijlociu al râului Tisa şi adună surplusul de apă de pe versanţii vestici ai lanţului vulcanic Oaş-Gutâi. Râul izvorăşte din aceşti munţi şi se varsă în Tisa, pe teritoriul Ungariei. Afluenţii cei mai importanţi din zona de munte sunt: pe partea dreaptă - Lechincioara, Valea Rea şi Valea Albă; pe partea stângă - Taina. în zona de şes, are ca afluenţi în partea dreaptă Turţul, în partea stângă Racta şi Egherul Mare. Acesta din urmă se varsă în Tur tot pe teritoriul Ungariei6. La începutul secolului al XIX-lea, bazinul Turului prezenta un peisaj cu păduri, zăvoaie, meandre ale apelor curgătoare, iazuri şi zone mlăştinoase. Zona era supusă inundaţiilor de mai multe ori pe an, preponderent primăvara şi toamna, când volumul de precipitaţii creşte7. Primul proiect de amenajare a Văii Turului a fost conceput în 1886. Ideea a apărut ca urmare a inundaţiilor devastatoare din anii 1869, 1879, 1881, 1884. Astfel, în 14 mai 1879 a fost fondată Societatea pentru Controlul Apelor din Comitatul Satu Mare, având ca prim-obiectiv luarea de măsuri pentru Valea Ierului, Mlaştina Ecedea şi Râul Someş. Situaţia de pe râul Tur a reprezentat un obiectiv secundar, principalul motiv fiind faptul că toate viiturile şi inundaţiile din lunca râului Tur s-au retras fără a lăsa zone largi băltoase-mlăştinoase, iar lunca inundabilă era dominată de păduri de stejar şi silvostepă8. într-o primă fază, s-a realizat un plan de regularizare a Văii Egerului şi Sar prin asocierea a 12 localităţi, care au fondat Societatea de desecare a Egerului şi Sarului, cu un prim obiectiv de a regulariza cursurile de ape şi de a deseca câteva zone mlăştinoase mai mici. în 1920, activitatea, documentaţia şi administraţia Societăţii de desecare a Egerului şi Sarului au fost preluate de noua societate înfiinţată, Organizaţia Tisa-Someş. La începutul secolului al XX-lea, valea Turului a fost frecvent inundată, nu doar de către râul Tur, ci şi de râul Tisa, care refulează în valea Turului prin Batăr, afluent al Tisei, croinduşi drum prin zona cuprinsă între Diakovo şi Peterfalva. 5 Bogdan/Călinescu 1976, p. 51-52. 6 Wilhelm 2008, p. 91-92. 7 Fazekas 2008, p. 9. 8 Fazekas 2008, p. 9-10. 10
