Karácsonyi, Carol: Flora şi vegetaţia judeţului Satu Mare (Satu Mare, 1995)
Capitolul I. Caracterizarea fizico-geografică
CAPITOLUL I CARACTERIZAREA FIZICO-GEOGRAFICA Situat în partea de nord-vest a României, judeţul Satu Mare se întinde pe o suprafaţă de 4 405 km1 2, reprezentând 1,85% din teritoriul ţării. Localităţile situate în punctele extreme ale teritoriului sunt: Bocicău la nord (48°6' latitudine nordică), Lelei la sud (47°23' lat. nord.), Scărişoara Nouă la vest (22°14' longitudine estică) şi Huta-Certeze la est (23°29' long, est.). Altitudinile extreme sunt cuprinse între 112 m pe Câmpia Ecedea, respectiv 1 201 m — vârful Pietroasa, din Munţii Gutâiului. Pe teritoriul judeţului se găsesc 234 localităţi, inclusiv municipiul Satu Mare — reşedinţa judeţului, trei oraşe (Cărei, Negreşti—Oaş şi Tăşnad), precum şi 56 de centre de comună (258). Densitatea medie a aşezărilor la 100 km2 este de 5,2. A. unităţile de relief şi structura geologica Pe teritoriul judeţului Satu Mare sunt prezente principalele forme de relief (câmpie, deal, munte), constând dintr-o serie de unităţi geomorfologice. Acestea se grupează în următoarele categorii: regiunile de câmpie; piemonturile din partea sudică şi sud-vestică a teritoriului, la care se ataşează şi Culmea Codrului; zona Munţilor Oaş-Gutâi, respectiv Depresiunea Oaşului, ce se întind în partea de est şi nord-est a regiunii. 1. CAMPIA Din suprafaţa totală a teritoriului circa 2/3 este ocupată de terenurile de şes, care se găsesc în partea centrală şi vestică a judeţului. Şesul se încadrează în districtul nordic al Câmpiei de Vest sau a Câmpiei Banato-Crişane (63), o unitate geomorfologică relativ tânără, formată în urma retragerii Mării Panonice. Structura geologică a teritoriului constă din sedimente cretacice, paleogene, badeniene (tortoniene), sarmaţiene, panoniene, respectiv depuneri fluviatile mai recente, sub care se află fundamentul cristalin, la o adâncime considerabilă. Marea, care a acoperit începând din mezozoic acest teritoriu, se fragmentează treptat, iar în pliocen se reduce primind caracter de lac. Restrângerea lacului din această regiune începe deja în romanian (pliocenul superior), perioda în care şi fundamentul Depresiunii Panonice se compartimentează prin falii. în urma activităţii râurilor, ce porneau din regiunile montane şi care formau imense delte, în pleistocen se colmatează treptat lacul de odinioară (231). 7
