Karácsonyi, Carol: Flora şi vegetaţia judeţului Satu Mare (Satu Mare, 1995)
Capitolul I. Caracterizarea fizico-geografică
In această regiune mlăştinoasă, unde diferite zone sunt supuse unor mişcări periodice lente de coborâre sau ridicare, direcţia apelor curgătoare a fost foarte instabilă. Râurile, încă de la sfârşitul pleistocenuiui schimbându-şi în repetate rânduri locul albiilor, au lăsat astfel un sistem întreg de meandre părăsite de diferite vârste, colmatând treptat întreaga zonă ocupată în prezent de câmpie. în urma acestei evoluţii geologice specifice, în cadrul zonei de şes din nord-vestul ţării, s-au conturat o serie de Rnităţi geomorfologice mai mici, cu caractere morfogenetice şi structurale diverse. a. Câmpia Nirului, cuprinde nisipurile din nord-vestul ţării. Se întinde în extremitatea vestică a teritoriului, având o configuraţie caracteristică, din şiruri de dune, ce alternează cu terenuri mlăştinoase de interdune. Nisipul provine din materialul aluvionar depus de râurile Tisa, Someş, Crasna etc., la sfârşitul pleistocenuiui, în urma fragmentării conului de dejecţie construit de aceste ape curgătoare. Ulterior relieful a fost modelat de vânturi. Altitudinile sunt cuprinse între 131—160 m. Reţeaua hidrografică a teritoriului are un caracter centrifug şi insecvent. In urma împăduririi mai pronunţate din faza fagului, sok® nisipos mobil s-a fixat, dar datorită masivelor defrişări ulterioare au apărut nisipuri zburătoare de origine antropogenă, care au fost fixate relativ recent cu ajutorul plantaţiilor de salcâmi. b. Câmpia Careiului. Se întinde prin împrejurimile şi în special la sud-vestul oraşului Cărei. Se prezintă ca o prispă mai înaltă faţă de unele câmpii limitrofe, având altitudini cuprinse între 120—163 m. Relieful său, format în pleistocen şi modelat prin eroziunea fluviatilă, în prezent este slab ondulat. Este o zonă săracă în cursuri de apă; cea freatică se găseşte la 2—4 m adâncime. Materialul parental al solurilor este format din luturi argiloase-gălbui, iar depozitele de suprafaţă au un caracter loesoid. Este o excelentă regiune cerealieră. c. Câmpia Ierului (sau a Eriului). S-a format în locul unui străvechi şanţ tectonic, care până la începutul holocenului era albia comună de scurgere a întregului sistem hidrografic a Tisei superioare. Culoarul Ierului, lat de 5—15 km, chiar şi după ce a fost părăsit de apele curgătoare mari, a rămas o zonă mlăştinoasă şi inundabilă, prin care curgea în continuare doar pârâul Ier, formând imense meandre. Este o câmpie joasă situată la circa 120 m înălţime. în valea Ierului există o serie de meandre părăsite, precum şi numeroase grinduri. In prezent este străbătută de un sistem întreg de canale de drenaj, executate cu ocazia lucrărilor de hidroameliorare, ce s-au terminat în anul 1969. Terasele Ierului devin din ce în ce mai înalte pe măsura ce înaintăm spre vărsare. Pe aliniamentul terasei (din stânga culoarului) se întinde o zonă de şes mai înaltă — Câmpia Santău—Sălacea — ce leagă această unitate geomorfologică de Dealurile Tăşnadului. d. Câmpia Ecedea. Se întinde în partea de nord-vest a regiunii, în bazinul fostei Mlaştini Ecedea. Acest bazin care s-a format la limita holocenului vechi şi nou, adăposteau una din cele mai mari mlaştini eutrofe de pe continent. Mlaştina a dispărut în urma lucrărilor de asanare, terminate în anul 1899. Principalul curs, râul Crasna, care alimenta mlaştina, a fost deviat la marginea bazinului, pe lângă care afj mai fost săpate două canale principale, precum şi o serie de şanţuri secundare. 8
