Dulgău, Bujor: Sigiliile instituţiilor Sătmărene din secolele XVI-XIX (Satu Mare, 1997)

I. Cercetări privind sigiliile instituţiilor locale dim sec. XVI - mijlocul sec. XIX

16

a. Sigilii ale regiunilor istorice şi unităţilor teritorial-administrative

Cunoaştem la ora actuală faptul că cel mai vechi sigiliu aparţinând unei provincii de pe teritoriul ţării este cel al Sibiului, tiparul fiind confecţionat, probabil, în 1224, iar pecetea conservată pe un document din anul 13 0 263. Dintre unităţile administrative româneşti din Transilvania cea mai veche pecete a avut-o Ţara Făgăraşului, datând din 1413, probahil ca urmare a faptului că 'acest teritoriu era stăpânit de către voievozii Ţării Româneşti64. Alături de provincia Sibiu, provinciile săseşti Braşov (Ţara Birsei) şi Bistriţa aveau sigiliile proprii încă din veacul al XIV-lea, dar în faza iniţială erau comune cu ale oraşelor65. Sesizând din timp valoarea probatorie a peceţilor, populaţia săsească, adusă în Transilvania de regii Ungariei, a adus cu ea din regiunile de baştină obiceiul şi practica sigilară, regională şi municipală, care se va generaliza, devenind apoi obiectul a numeroase privilegii regale 66.

Judeţele din Ţara Românească şi ţinuturile din Moldova au dispus de sigilii oficiale proprii abia după introducerea Regulamentelor organice, când au fost fixate stemele fiecărei unităţi administrative în parte. Aceste steme erau deja cunoscute din secolul al XVlII-lea, incluse fiind în sigiliile domneşti ale vremii.

Evoluţia istorică a heraldicii districtuale din Ţara Românească şi Moldova formează obiectul studiului elaborat de către Dan Cemovodeanu şi loan N. Mănescu, membri fondatori ai Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Institutului de Istorie „N. Iorga“, Noile steme ale judeţelor şi municipiilor din Republica Socialistă România, în care sunt analizate şi descrise stemele a 20 de judeţe şi 16 ţinuturi 67. în cazul judeţelor muntene, procesul evolutiv al stemelor, potrivit aprecierii autorilor, cunoaşte