Dulgău, Bujor: Sigiliile instituţiilor Sătmărene din secolele XVI-XIX (Satu Mare, 1997)

I. Cercetări privind sigiliile instituţiilor locale dim sec. XVI - mijlocul sec. XIX

17

trei etape:

a) emblemele judeţene apărute în secolul al XVIII—lea şi cunoscând o mai largă difuziune şi notorietate prin includerea lor în stemele domneşti fanariote de la finele aceluiaşi secol, embleme care vor prezenta un specific autohton în alcătuirea şi modul lor de reprezentare;

b) emblemele judeţene provenite sau derivând din compoziţia heraldică aflată pe frontispiciul volumului al treilea al ediţiei greceşti a „Istoriei generale“ a Daciei, a lui Dionisie Fotino, apărută la Viena în 1819;

c) emblemele judeţene apărute în epoca Principatelor Unite sau ulterior68.

Pentru unităţile teritorial-administrative din Moldova

5

autorii disting, la fel, trei etape:

a) steme districtuale aflate pe însemnele de acest gen din epoca fanariotă;

b) steme de ţinuturi fixate în urma reglementării oficiale a mărcilor prin Regulamentul Organic din 1831;

c) steme districtuale create în preajma Unirii Principatelor Române şi ulterior acestei epoci.69

Sigiliile judeţelor Slam-Rîmnic şi Teleorman, conservate pe un document din 1827 şi, respectiv 1829, sunt descrise şi reproduse de către M. Dogaru în albumul sigilografic publicat în 197 670. Acelaşi autor face şi o trecere în revistă a matricelor sigilare aparţinând instituţiilor prahovene71 şi mehedinţene72, dar din secolele XIX - XX.

Comitatele din Transilvania, Maramureş şi Parţium, constituind autonomii teritoriale de tip feudal, au luat naştere în decursul secolelor XII-XIII, fiind instituţii politico-administrative cu rol important în consolidarea stăpânirii maghiare.

întrebuinţarea peceţii de către comitate a fost mult îngrădită până în secolul al XVl-lea de concepţia specifică, locală, despre pecetea autentică73. Autentice, potrivit Tripartitului lui Werbőczy,