Dulgău, Bujor: Sigiliile instituţiilor Sătmărene din secolele XVI-XIX (Satu Mare, 1997)
I. Cercetări privind sigiliile instituţiilor locale dim sec. XVI - mijlocul sec. XIX
12 care le socotim de referinţă. Emil Vîrtosu, autorul unui număr de 13 lucrări în perioada 1944-1969, publică în anul 1956 un voluminos studiu întitulat Din sigilografici Moldovei şi a Ţării Româneşti 48, precizând în partea introductivă că scopul lucrării „este şi descriptiv, dar mai ales interpretativ“. Cu toate că lucrarea se prezintă sub forma unor cercetări separate, inegale şi oarecum disparate, după cum mărturiseşte însuşi autorul, îşi exprimă speranţa că această documentare mai largă va putea sta la temelia unei viitoare sinteze. Tot ca o problemă de perspectivă semnalează şi necesitatea publicării neîntârziate a unui album de sigilografic românească. în acelaşi an, Sigismund .lakó publică o sinteză parţială de sigilografie a Transilvaniei medievale, respectiv epoca voievodatului, cu titlul Sigilografia cu referire la Transilvania (până la sfîrşitul secolului al XV-lea)49. Autorul îşi propune prin această lucrare să schiţeze capitolele privitoare la o sinteză de sigilografie transilvăneană până în epoca principatului, sistematizând rezultatele atinse de cercetările anterioare, relevând totodată, influenţa cancelariei regale a Ungariei asupra originii şi evoluţiei peceţilor în Transilvania. Consideră, pe bună dreptate, că progresul sigilografiei transilvănene nu se va putea realiza decât în măsura publicării unor colecţii cât mai complete de reproduceri, care spre deosebire de cele anterioare, ar trebui să cuprindă şi peceţile oraşelor şi ale satelor, sarcină ce ar reveni institutelor de cercetări ale Academiei Române şi Arhivelor Statului. Fără această bază, dincolo de simple descrieri de peceţi, nu vor putea fi înregistrate progrese semnificative, conchide autorul, în studiul diplomaticii şi al istoriei instituţiilor juridice şi administrative. Dată fiind strânsa legătură dintre sigilografie şi heraldică, precum şi lipsa unor lucrări sau materiale privind terminologia heraldică românească, pe câtă vreme literaturile franceză, germană, engleză, italiană şi ungară abundă în studii de acest fel, l-au determinat pe Marcel Sturdza-Săuceşti să publice în 1974
