Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
Zeii
88 Aurel Popp aveau haine sau mâncare, măcar aveau zei care-i ajutau la necaz. Iţi dădeau haine, sau o frunză de smochin, mâncare sau chiar şi mană... Oamenii erau buni, deoarece şi zeii erau buni. Oamenii nu plângeau, nu se plângeau deoarece nimic nu îi durea. Era linişte pe pământ, o linişte dumnezeiască şi pace. Aerul era plin de dulci miresme, pomii se rupeau de fructe, animalele erau blânde, iar oamenii buni... O muzică vrăjită încânta inimile îndrăgostiţilor, cântul păsărilor colorate umplea totul. O linişte adâncă era pretutindeni, deoarece era pace, şi unde este pace acolo totul devine blând şi liniştit... Ah... Ce este ? Aud o voce groaznică. Dintr-o dată dispar dulcile voci... Zgomotul şi zarva întrerupe majestuoasa armonie. Imaginea îmi este încă neclară, dar încep să se contureze figurile şi îi văd urlând ! Fiecare este învăluit într-o lumină puternică. Figurile, unele sunt grase, altele slabe, şi fiecare are sute de însoţitori. Şi uite ! Deasupra capului fiecăruia o aureolă, iar însoţitorii cu săbii şi biciuri... Ce-i asta ? Oh ! Ei sunt zeii ! Da, da, deja-i văd, doar atât de mult mi-am dorit lumea lor, şi iată le pot vedea culoarea, să le aud vocile, să le simt mireasma... Sunt curios. îmi ascut urechile şi-mi deschid bine ochii să aud şi să văd mai bine... Oh, ce mulţi sunt ! Nu aţâţi cât în scrierile sfinte şi bătrâne. Nu, oh nu, sunt mulţi, mulţi, atâţia că năpădesc întreaga Lume. Şi cât sunt de vioi şi proaspeţi. Strigă, dirijează cu bâte, bice, săbii... In faţa lor o mulţime mare de oameni, a căror strigăte numai eu le aud. Deşi văd, oh ! văd clar deja că zeii biciuiesc mulţimea. Ii bat, îi împroaşcă, nu aud gemetele oamenilor deoarece aceşti zei, da, văd bine, nu au urechi. Oh, bătrânule Dumnezeu, de ce i-ai creat astfel ? Mă gândesc, dar nu am timp de meditaţii, deoarece au ajuns aproape de mine, şi deja mă frământă altceva. Unul dintre zei poartă pe cap un cilindru, altul o şapcă englezească în carouri ... Unii poartă căciulă, alţii pălării. Unii sunt cu turbane, găseşti printre ei şi mandarini. Doamne ! Ce pestriţeală ! ?... Unii sunt graşi, alţii slabi, blonzi, bruneţi, scunzi şi înalţi... Intr-un singur lucru seamănă: toţi poartă capul ridicat, astfel pot să-i observ bine. Ah ! ce mare le este gura şi ce groaznic de mulţi dinţi au ?! Şi n-au urechi ! Iar craniul le este transparent şi în interior e gol... Fiecare dintre ei au burţile umflate : fiind transparenţi se vede că sunt pline de bunătăţi ! Au stomacul plin şi cu toate acestea sunt foarte lacomi ! Lovesc muţimea cu bice, bâte, să le dea de mâncare...Dacă nu au ce să le dea, să
