Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
Destin comun
La capătul unei vieţi... 67 artă a Consiliului Dirigent52, organizează un concurs pentru o bursă. Acela care reuşeşte, primeşte zece mii de lei pentru un drum de studii în Italia. Trebuia să te prezinţi personal la Cluj. Era firesc ca şi eu să mă prezint la acest concurs. Mi-ar fi prins bine, ce-i adevărat acei zece mii de lei şi drumul în Italia. Demult nu am fost plecat departe de acasă. Dar din păcate şi acest concurs ca de altfel ca şi multe altele, s-a aplatizat în mod ciudat. Inspectorul cu probleme de artă [...] influenţat la rândul său de un artist pentru care arta nu era altceva decât modul de a câştiga o pâine cât mai mare, era plin de afectare şi aroganţă. Aceste influenţe dominau cercurile artistice din Cluj şi gustul acelora care erau adepţii câştigului de bani mulţi, într-un mod cât mai rapid. Dar toate acestea le-am aflat ulterior. Cuminte, m-am prezentat şi eu la concurs. Mi-am prezentat lucrările. Uimire totală [...]. In absenţa mea, tablourile au fost arătate şi “specialistului şef’. Aşa am observat, că şi acesta a fost frapat de lucrările mele. Pe colegii clujeni i-a putut înfrânge cu falsul său naţionalism, dar cu mine nu i-a mers. Majoritatea lucrărilor prezentate erau din rândul minorităţilor , pe care i-a terminat una-două. Avea pretenţia să-i muncească chiar şi acela care îl întrecea în cunoştinţe. Am avut o experienţă tristă. în cele din urmă , câţiva au primit o sumă mai mică, iar pe mine m-a înlăturat pe motivul că, cunoştinţele mele sunt mult mai valoroase pentru un astfel de concurs... La cererea lor am hotărât să aştept, să văd ce vor face fraţii mei. Peste o zi - două, totul s-a lămurit. S-a stabilit organizarea la Cluj a unei expoziţii monstre53. Vroiau să-mi încredinţeze organizarea acestei expoziţii. 52 Consiliul Dirigent, guvern provizoriu din Transilvania, după 1918 53 Aurel Popp se referă la acea expoziţie memorabilă numită „Collegium Artificum Transilvanicorum” , primul Salon de artă plastică transilvăneană, organizată din iniţiativa lui Emil Isac, Thorma János şi Aurel Popp. La această expoziţie participă un număr de peste 80 de artişti, printre care şi Aurel Popp care expune 32 de lucrări. Aceste pânze de o puternică forţă si expresivitate, cu o tematică socială si antimilitaristă, inspirată din momentele tragice trăite însuşi de artist în primul război mondial, au avut un efect deosebit, prin adevărurile necruţătoare pe care le aducea în faţa privitorului. Cu trei ani mai târziu cunoscutul scriitor Kós Károly îşi reaminteşte într-un mod deosebit de laudativ de adevărata „apariţie explozivă” a artistului sătmărean (Kós Károly: Popp Aurél, a keramikus, Keleti Újság, nr. 214., 1924.), rămânând stupefiat în faţa imenselor pânze, având un „mesaj profund” , spunând fără ocolire „sângerosul adevăr” cu o „expresivitate de maestru”. Tot Kós notează, că la această expoziţie au fost mulţi artişti care au avut vânzări considerabile, numai Aurel Popp „ s-a întors acasă mai sărac decât cum venise, ducânduşi toate pânzele. Mesajul SĂU, adevărurile SALE n-au trebuit nimănui. Cristul SAU căzut sub greutatea crucii, soldaţii SAI morţi, muncitoarea LUI înfometată, minerul SAU cu bustul gol, cromatica LUI stupefiant de sumbră, din care străfulgera de undeva un punct roşu neliniştitor, nu şi-au găsit cumpărători...”. Catalogul acestei expoziţii a apărut cu o prefaţă ( în 4 limbi ) scrisă de unul dintre iniţiatori, poetul Emil Isac
