Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
32 Aurel Popp Acesta era un mare lucru în acele timpuri, ca un regiment din Ungaria să efectueze serviciul militar în BURG. Si dacă ne gândim la acele condiţii, aceste lucruri nici nu erau aşa de uşor de digerat. Era în 1903, abia trecuseră 5o de ani, de când amintirile luptei pentm libertate din ‘48 puteau păli în suflete. Petrecerile ce se prelungeau până în zori, purtau încă amprenta durerilor de la “48 “, mulţi aplecându-şi capul buimac peste mesele udate de vin, în sunetul cântecelor curuţilor.21 Astfel mutarea regimentului la Viena nu a produs o bucurie. Printre ofiţerii regimentului, în afară de unguri, mai erau şi alţi duşmani înverşunaţi ai dominaţiei habsburgice. însuşi comnandantul, care era italian, pe nume Peratoner, şi mai erau ofiţeri ca de pildă locotenentul major al şcolii de pregătire a voluntarilor Sinigoi şi alţii, care, dacă ei nu, dar cineva din strămoşii lor, plângând, îşi aduceau aminte de dominaţia austriacă. Chiar şi noi cu un an înainte , cu ocazia călătoriei de studii din Italia, auzeam cum italienii deseori îi ocărau pe austrieci. Intr-adevăr atmosfera regimentului, respectiv soldaţii, şi în egală măsură ofiţerii, nu erau aşa de fericiţi, precum se sublinia şi se susţinea în mod oficial. Când trenul s-a oprit la graniţa maghiară, sublocotenentul nostru pe nume Csokonay, plângând a căzut în genunchi, astfel îşi luase rămas bun de la patrie... La Viena am fost încartiruiţi «într-o cazarmă pe Stift, de pe Maria Hilfe-strasse, aproape de manejul Burgului , şi de clădirea în care odinioară garda lui Bessenyei şi al tovarăşilor săi, slujeau puterea Habsburgilor, uzurpatorii popoarelor. Deoarece în muzeele imperiale am văzut şi am învăţat multe, mă gândesc cu plăcere la aceşti ani de cătănie. Vizitam cursurile serale de nud de la academia de artă şi acest lucru îl datoram sublocotenentului meu Nagy Gusztáv. Pe lângă multele sale calităţi Nagy Gusztáv avea şi ciudăţenii. De pildă deşi era maghiar, nu vorbea ungureşte, numai nemţeşte sau româneşte. Soţia sa - aşa se spunea - era din România, iar el se spunea că era originar din secuime. Apoi dacă în careva gară se forma vreo gardă de onoare, în mod sigur din compania lui Nagy Gusztáv era formată, acesta având flăcăi aleşi de el, unul şi unul, nişte mocănoşi de doi metri, alături de care eu, ofiţer fiind de flancul drept, hei, de multe ori mă încordam de mândrie în pantalonii mei de uniformă de gală albaştri ! 21 Curuţi , nume dat în sec. XVII-XVIII în Ungaria si Transilvania, participanţilor la lupta antihabsburgică, respectiv participanţilor la răscoala condusă de Francisc Rákoczy Il-lea (1703-1711)
