Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
La capătul unei vieţi... 29 m-a interesat. Ultima noapte mi-am petrecut-o într-o baracă de lemn, lângă o luncă mare. Soarele încă nici nu apăruse, dar eu eram deja pe drum, mergeam,mergeam , moleşit, ca şi acela care avea tot mai multe griji, ajungând cât mai aproape de Ancona. Şi de ce mi-a fost frică n-am scăpat. Am calculat greşit data şi m-am reîntors cu două zile mai târziu[...] Am plecat pe ţărm şi am întrebat cum aş putea ajunge acasă. Bani nu mai aveam. Dar pe vapor era un marinar care ştia ungureşte şi el ma recomandat de fochist şi aşa am ajuns până la Fiume. La Fiume m-am prezentat la autorităţi, mi-am arătat indexul, povestindu-le sincer totul şi am cerut să mă transbordeze acasă la Budapesta. A doua zi după numeroase telefoane şi rezolvarea unor formalităţi oficiale - în sfârşit m-am pus pe tren, şi la clasa a treia am ajuns la Budapesta, chiar înainte cu o zi de termenul examenelor. Eram desigur o arătare ciudată atunci când am apărut la portarul institutului, la Fejes Pista, şi ca de obicei i-am cerut brioşa. - Hu !! Pentru bunul Dumnezeu de unde ai apărut ?... - cu asta m-a primit, după care mi-a povestit cât m-au căutat în Italia, crezând în cele din urmă că am murit în mare, mai ales că eram tot timpul în jurul pescarilor. Apoi mi-a trecut vestea că am sosit acasă, chilia portarului s-a umplut, abia mai încăpeam, badea Fejes Pista a dispărut, ca să anunţe la birou evenimentul... “Ei bine băieţi, Papp nu se poate prezenta aşa la examen - spusese bătrânul după ce s-a întors, - i-am spus domnului profesor cum arată şi imediat ne vom duce pe bulevardul Kerepesi şi vom procura tot ce trebuie.” Nu ne-am formalizat mult cu cumpărăturile. Am cumpărat un rând de haine, două cămăşi, două perechi de ciorapi, cravată şi o pereche de pantofi şi cu asta mi s-a făcut zestrea, iar a doua zi mă puteam duce la examen. Pentru o astfel de treabă nu poţi fi destul de recunoscător, nu poţi să mulţumeşti, doar s-o răsplăteşti cu ceva asemănător. Poate modesta mea viaţă ar putea oferi o oarecare dovadă a recunoştinţei mele faţă de gestul profesorilor mei. 1903, la 30 august am împlinit 24 de ani In primăvara anului 1903 fratele meu mai mare, loan, a fost numit învăţător la Şcoala confesională greco-catolică din Satu Mare, şi pe /
