Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
22 Aurel Popp In luna septembrie împreună cu fratele Mihai am plecat la Budapesta, cu noi venind şi ruda cârciumăresei Mayemé, care vroia şi el să se înscrie la drept, asemenea fratelui meu Mihai [...] în timpul anului nu s-a întimplat nimic deosebit. în această perioadă aptitudinile mele începeau să se desfăşoare cu mai multă putere şi parcă profesorii erau mai atenţi la tot ce faceam.Nu numai în desen, dar şi în proiectele mele de artă decorativă, reuşeam tot mai bine să-mi rezolv temele; astfel s-a întâmplat că la desenul de nud, unul dintre profesorii care preda arhitectura, aproape de fiecare dată se aşeza în spatele meu şi mă privea cu atenţie cum lucrez. Acest profesor a fost de altfel acela care la sfârşitul semestrului, m-a invitat să plec în străinătate, iar apoi să revin ca profesor la şcoala de meserii, ce se plănuia atunci să ia fiinţă. M-am scuzat, motivând că sunt sărac, că trebuie să-mi fac şi armata şi să-mi ajut mama rămasă acasă, deci trebuie să mă angajez cât mai repede după ce mi-am făcut stagiul militar. M-a asigurat că el rezolvă problema milităriei: să nu trebuiască să-mi prestez stagiul, dar eu totuşi am decis să nu primesc propunerea binevoitoare. Ce ştie un tânăr adolescent, cum trebuie să-ţi cârmuieşti destinul... Poate cu acest refuz mi-am pecetluit soarta nenorocită. în anul trecut până şi la locul meu de muncă mergeam foarte rar. Mă întâlneam din când în când cu Bokor Sándor, care m-a dus la Căminul muncitoresc, dar relaţiile mele cu mişcarea de partid începeau să se stingă. S-a întâmplat ca Bokor Sándor să-mi dea câteva manifeste să le împart prin teatre, cafenele şi locuri mai aglomerate, dar ce fusese asta faţă de tot ce mi-aş fi asumat, dacă aş fi avut timp. îmi luam elevi şi numărul orelor a devenit aşa de mare încât seara nu mai apucam decât foarte rar să mă duc la Asociaţia Naţională de Gimnastică. In anul doi ( de academie de arte, n.t.) la Asociaţia Naţională de Gimnastică am reuşit să obţin diploma de profesor de gimnastică, acestui lucru datorându-i postul ce l-am obţinut la Satu Mare în 1907. Am mai participat la demonstraţiile de întâi mai, şi am cuvântat la Városliget (Parcul oraşului) chiar şi atunci când mişcările muncitorilor erau limitate destul de puternic. Ceva puţea în Danemarca - astfel discutam despre restricţii - şi de aceea trebuia să fiu şi cu mai mare grijă. Un lucru era ciudat, specific pentru anii aceea de studenţie, nu puteam lăsa sub tăcere lucrurile ce-mi adevereau sărăcia. Ei bine, asta probabil şi din cauza încrederii de sine datorate unei oarecare îmbunătăţiri a
