Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
La capătul unei vieţi... 17 mizeră, decât atât ce au putut vedea eventual, în locuinţa noastră comună, respectiv, urmele pe care nu le-am putut ascunde din jurul canapelei... îmi spune Labdavszky că ştie două adrese de negustori, care urgent au nevoie de cineva care să le scrie nişte adrese, una sau două mii pentru unul şi vreo patru mii de plicuri pentru altul. “ Magazinele lor sunt încă deschise şi deja în noaptea asta te poţi apuca să scrii pentru unul din • l” ei! Ultimele cuvinte le-am auzit slab, atât de tare m-am grăbit să ajung la adresele date, să fac nişte bani. De atunci multă vreme am trăit din această muncă, din asta mi-am plătit chiria şi lemnele pentru iarnă. Aşa experienţă am câştigat din adresarea plicurilor, încât nimeni nu mă putea întrece. Nu eram singuml dintre flăcăii săraci care vroiau să ajungă pe Pamas... Şi cu asta , posibilităţile închise până acum, după şapte ani de sărăcie, au urmat şapte ani de bogăţie , ivindu-se una după alta ocaziile de a câştiga bani. în primii doi ani numai cu astfel de munci ocazionale puteam să mă susţin. Ei bine, nici aceste munci nu se iveau în continuu. Nu odată a trebuit să fac pe hamalul în Gara de Est şi Vest - pe ascuns, fără să mă observe hamalii oficiali, - mergând chiar până în Buda. Dar am muncit cu plăcere întotdeauna , deoarece scopul pentru care am venit în această metropolă imensă, mă capacita la orice muncă cinstită. Ar fi mult de povestit cu ce munci mi-am câştigat eu şi tovarăşii mei slănina de amiazăzi şi pâinea, şi desigur banii de ţigări, chiria şi din când în când, preţul biletelor de teatru şi operă. Dintre toate muncile ivite, cea mai îndrăgită mi-a fost cioplitul pietrelor de mormânt. Un flăcău pietrar, pe nume Bokor, mi-a făcut rost de un loc de muncă , aflat aproape de Gara de Est; la început făceam doar ciopliturile în mare, şi numai după un an am început şi eu să cioplesc detalii. Nu a fost o muncă uşoară, dar se plătea destul de bine. Pentru mine a însemnat mai mult decât muncă, faptul că am putut sta de vorbă cu Bokor Sándor, Kata Laci şi alţi muncitori, despre lucruri de care n-aveam habar până atunci. Aceşti băieţi cioplitori m-au luminat pentm prima oară asupra faptului că ce rău sunt plătiţi muncitorii şi că în unele locuri chiar sunt vlăguiţi , “exploataţi cum spun ei. Încet-încet aşa am intrat în această muncă, şi abia aşteptam ocazia să fiu cu ei. Aceste impresii, precum şi firea mea ce înclina spre sentimentalism, apoi atracţia mea spre cei săraci şi
