Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
La capătul unei vieţi...
La capătul unei vieţi... 135 Ieri am trebăluit multă vreme în atelier, facându-mi ordine printre boarfele ce mi s-au adunat una peste alta de luni de zile. Tablouri, mobile, lucrări neterminate, pentru că pe timp de iarnă nu am reuşit să-mi încălzesc atelierul. In ultimii ani iernile mi le petreceam în dormitor, schiţele mai mici mi le fac aici, dacă lumina este destulă pentru a lucra... Cunoscuţii de multe ori mă surprind cu întrebarea pe care mi-o adresează şi anume, ce fac de arăt aşa de bine ? Deja nu mă surprind întrebările deoarece, văd bine, ba chiar simt, că această întrebare nu exprimă atât bucuria, cât mai mult curiozitatea de a afla când plec şi eu de pe acest Pământ, şi nu mai incomodez pe nimeni cu observaţiile mele ironice. Aceluia, căruia îi sunt suspect, îi răspund întotdeauna astfel: Nu vă miraţi că arăt bine şi nici nu mă mai întrebaţi ce fac să arăt aşa. îmi conduc viaţa după propria-mi "voinţă" şi aflaţi că fără acceptul meu nici nu pot muri ... Că doar şi eu voi avea ceva de spus, când şi ce se va întâmpla cu mine ?... Nu odată putem auzi că tatăl, mama, nu pot muri până când nu-şi văd copilul aflat departe. Unei situaţii asemănătoare aparţine şi i se adaptează şi voinţa mea, ca şi autosugestionarea subconştientă a părinţilor aflaţi în pragul morţii... ... Nu dispunem de cunoaşterea totală nici a trupului nici a sufletului nostru. Funcţionarea fizicului nostru este reglată de anume secreţii de glande şi hormoni, dar această funcţionare o cunoaştem destul de puţin. Necunoaşterea existenţei noastre fizice o mai suportăm cumva, dar necunoaşterea sufletului ne conduce deseori de-a lungul Vieţii spre cele mai grave greşeli. Iată cruda realitate ! Omul ca fiinţă socială îşi trăieşte viaţa în comunităţi, triburi, popoare, naţiuni, dar este conştient şi simte de milenii că se află în siguranţă numai atunci, când luptă cu succes împotriva elementelor periculoase ale Naturii, de aceea trăieşte în comunitate, - totuşi, încă de la episodul cu Cain şi Abel trăind astfel , nu au încredere unii întralţii, mocnind în fiecare om suspiciunea că semenul îi vrea pieirea ... Duminică, 27 III. Scriu puţin despre îndeletnicirile mele zilnice şi despre arta mea. Voi fi sincer, deoarece în propriul tău jurnal nu se cade să nu seri îp
