Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
La capătul unei vieţi...
136 Aurel Popp mod sincer despre toate acele evenimente şi gânduri, care toate la un loc alcătuiesc viaţa unui om. Trebuie să-ţi trăieşti viaţa pe pământ cu ochii deschişi, să nu omitem nimic din ceea ce am învăţat... Blestemul meu, povara mea şi viaţa-mi stricată constă în faptul că, am vrut şi vreau să apuc mult prea mult - şi un astfel de om, după cum spune zicala : prinde puţin ! M-a bătut Natura cu aptitudini de mai multe feluri, cu care am reuşit să creez pe ici pe colo, ceva mai bun decât alţii, dar eu, în loc să mă fi străduit să-mi dezvolt aceste aptitudini, ca bogatul ce-şi pierde minţile, mi-am irosit comorile, şi în locul lor am adunat pietriş. Tânăr, încrezător, încredere ce-mi arde şi azi sufletul, am păşit pe poteca ce duce spre Calvaria veşnică. Sunt oameni în care, încă de la naştere, se aprinde acel opaiţ al voinţei şi dorinţei de sacrificiu. Dintre aceştia făceau parte profeţii , martirii, creatorii de credinţă ... (Să nu înşele pe nimeni faptul, că amintesc toate acestea, legate de greşelile vieţii mele, doarece ştiu bine că cu astfel de asemănări, nu voi putea provoca aprecierea cititorilor de a mă considera şi pe mine ca pe un profet...) Luni, 28 III. Deretic, aranjându-mi în atelier tot ce-mi pică în mână, desene, scrieri şi între timp tot mă bate gândul : oare cât voi mai rezista, şi dacă le las aici pe toate, cine şi cum le va purta de grijă ? Atelierul l-am construit în 1935, din câştigul meu cinstit şi câte şi mai câte proiecte mi-au prins în minte, stând în serile liniştite şi meditând asupra proiectelor făcute ! Viaţa mea de până acum a fost victimizată de capriciile atâtor domnii, încât m-am obişnuit ca fiecare nouă domnie să-şi trimită la mine prima oară soliile, persoanele angajate ale securităţii statului [...]. De parcă eu aş fi fost şeful statului care-i acreditează în funcţie. Nu neg, mi-am îndeplinit cu cinste vocaţia, chiar nu odată s-a întâmplat să-mi ducă cu căruţa mulţimea de cărţi din bibliotecă , documente, cu care s-au autocadorisit, văzând că eu, nu am nici cea mai mică dorinţă să-i cadorisesc pentru oboseala lor... Deci, mă pregătesc pentru perioada de muncă, cu speranţa că Puterea ce ne ţine în mână Destinul se va despăgubi pentru timpul pierdut în iarnă...
