Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
La mecenţiu
120 Aurel Popp Restul populaţiei din sat deja purta apa în diferite vase, dar nu au putut împiedica focul. Pompa comunei nu funcţiona şi numai când sosiseră cu pompa de la Sîncrai, numai atunci au reuşit cu chiu cu vai să potolească focul. In câteva clipe au ars acoperişurile celor trei clădiri, printre care şi casa în care s-a născut Ady Endre, precum şi casa de lângă ea. Multe ne-a mai povestit Katica, în timp ce ne întorceam din singura cameră rămasă din casa natală îndreptându-ne spre curte. Era după masă târziu şi ne-am luat rămas bun cu promisiunea că duminică ne vom întoarce... Am căutat preotul reformat, vechiul nostru însoţitor pentru a ne conduce la mormântul lui Ady Lőrinc şi pentru a ne relata şi el despre împrejurările incendiului. Doream să ne facă cunoştinţă şi cu oamenii care mai ştiau câte ceva despre viaţa lui Ady Lőrinc. Căci în cele din urmă a ars cuibul lui Ady Lőrinc şi Pásztor Mária, casa fericirii lor de tinereţe ... Din vorbă-n vorbă şi din amintiri în amintiri, înaintam pe drumul ce ducea de la casa Ady spre cimitir. Din casa nouă-Ady - curia, priveşte spre noi fereastra camerei lui Endre. Oglindirea ei parcă ar fi un crâmpei al privirii lui Ady, care ne însoţeşte mai departe ... mai departe ... încă nu ajunsesem la cimitirul reformat, când pe drumul ce duce la Sâncrai, observ crucea la care Ady Endre face referire când scrie printre adânci chinuri sufleteşti, despre îndărătnicul său tată. Ii arăt lui Gellért crucea şi el deja recită versurile [...] Preotul ne arată pe rând cimitirele, aşa cum le descria Ady Endre. Şi suntem în faţa mormântului lui Ady Lőrinc ... lângă mormânt se ridică un stejar uriaş, ciuntit, la fel ca dudul de lângă casa natală ... Crengile sale ciuntite şi negre, freamătă în vântul rece, asemenea lui Iov din Biblie, de parcă cu braţele ridicate spre cer ar glăsui, cu o voce răsunătoare şi îndărătnică: " Dumnezeu să mă judece cu balanţa adevărurilor sale, privind capătul strădaniilor mele ..." Adevărul unei vieţi nevinovate, cuvinte tari şi pline de mândrie, dar astfel fusese Ady Lőrinc ! S-a făcut seară târziu când am ajuns înapoi în sat. A rămas din nou în singurătatea lui, mândrul stejar uriaş, ciuntit. Nu se odihnea lângă el nici soţia sa fidelă, fiii l-au părăsit. Au fost retezaţi de pe trunchiul destinului, fie în timpul vieţii sale, fie după moartea sa, până şi cuibul său de tinereţe a fost mistuit de flăcări... Hei, deşi în tinereţe venise la
