Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
Cetăţeanul
102 Aurel Popp Repede a trecut la a doua acuzaţie. Dar aici nu s-a mai zgârcit cu părerea. Nici nu a citit-o bine, adăugând că numai cele înşirate în cerere ar fi destule pentru condamnare. Eu am răspuns exact la întrebările puse, fără să ascund nimic legat de rolul avut în timpul revoluţiei. De ce leaş fi ascuns ? Ca să mă dojenească, să mi-o arunce în faţă că am fost, şi să creadă că am ascuns toate acestea pentru că mă simt vinovat ? Nu, asta nu sar potrivi cu sinceritatea şi nevinovăţia mea. Deşi ştiu că au fost chiar aici în Satu Mare "revoluţionari", care deşi au avut acelaşi rol ca şi mine au scris în actele respective referitoare la întrebările despre trecutul lor politic că: au fost adepţii tuturor guvernelor... Dumnezeule, se poate şi aşa. Te poţi lupta şi cu coiful tras, numind-o "abilitate"... Te poţi lupta şi cu coiful deschis, iar rezultatul să se numească "curaj", "sinceritate", "francheţe", "cinste". Dar dacă nu ai succes, în acest caz curajul, sinceritatea, francheţea şi cinstea: sunt calificate drept "stupiditate" şi "prostie"[...] Oare domnii de la masa mare , care-şi privesc ba unghiile, ba burţile, ştiu ceva despre activitatea mea din timpul revoluţiei? Asta mi-am amintit atunci când preşedintele a repetat cea de-a doua acuzaţie. Mi-am adus aminte şi de faptul că, oare aceşti domni tot la fel au fost lăsaţi la vatră în optsprezece ca şi mine, încât acasă nu mai aveau nici un rând de haine, oare aşa se îmbrăcau ca şi mine, cu şapca de soldat "Kaiserber", roasă, decolorată ? Pentru că asta mi-a fost toată garderoba ce era recomandabil s-o porţi. Acestea mi-au fost hainele de paradă, cu pantalonii "peiacevici" decoloraţi şi cizme de soldat, până când bunul meu flăcău (ordonanţa) nu mi-a dat pătura pe care a adus-o cu el, din care mi-am făcut un zacou, în timpul acelei revoluţii. Oare şi aceşti domni au fost acolo unde optzeci de mii de morţi din divizia mea se odihnesc în gropile comune minate în stâncă ? Gropi comune în care italienii trăgeau cu grenadele douăzeci şi opt, chiar şi atunci când în zorii cu ceaţă, îi aşezam pentru odihnă veşnică pe eroii de la Doberdo, în aceste cavităţi murdare, pline de noroi, bucată cu bucată, nu corpuri întregi, aşa încât sub focul grenadelor căutam adunând capuri, trupuri, mâini şi picioare, pe care răsculaţii bosniaci îi coborau din tranşeele de la San Michele, în valea Valloné, în cimitirul diviziei... Curajoasa divizie 20 de honvezi ! Să vezi cum unul dintre ofiţerii tăi cu care ai fost împreună mulţi ani, acum stă în faţa a trei oameni, care nici datorită vârstei pe care o au nu puteau fi acolo... (Aurel Popp aici
