Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
Cetăţeanul
La capătul unei vieţi... 103 revine din nou la procedura anchetei -. n.t.). Doar eu eram mult peste şaizeci, până când unul din "judecătorii" mei, poate mi s-ar fi adresat cu nenea soldat, dacă m-ar fi văzut acolo stând în noroiul roşu de sânge, de la Doberdo. Acel loc mic de pământ era roşu de sânge, era plin de noroi, încât soldaţii, taţi şi fii, arătau ca nişte "omuleţi de argilă". Ce puteam spune la această acuză ? M-au înrolat ca cetăţean nevinovat, ia 1 august o mie nouă sute patrusprezece. Chiar atunci primisem ordinul de înrolare când într-o atmosferă de pace, îmi pictam modelele aşezate la o masă frumos aranjată, sub boscheţii din grădina Romei... Multă vreme n-am mai văzut o masa astfel aranjată, dar lucrarea mai există şi astăzi cu inscripţia :"...Interrompu del-er Auot, 1914, au son decloches de midi, lorsque j'ai recu ma convocation pour la guerre mondiale..." Mi-am amintit încă odată de aceasta masă aranjată... Lipsa ei acasă, lipsa ei acolo departe. Apoi sunetul clopotului, care s-a transformat în bubuit de tunuri... Şi mă gândeam oare să le spun toate astea acestor buricuri ale pământului ? Vor înţelege ? Au mâncat şi ei mâncarea putrezită în tranşee unde se simţea şi mirosul cadavrelor soldaţilor austrieci, italieni, maghiari, români, croaţi, şvabi, etc. şi Dumnezeu mai ştie de ce neam, iar vântul aducea până şi mirosul penetrant al latrinei înjghebată în grabă aflată la doar zece paşi ? Oare au stat lângă o masă aranjată cu cablul de telefon, cu lampa ce sfarâia, iar flacăra îi pâlpâia , şi ca perspectivă erau tranşeele din piatră şi placaj, cu inscripţii făcute în creion chimic de eroii a căror cruci pe morminte erau înjghebate din scândurile lăzilor pentru gloanţe, şi imaginea gurilor căscânde ale şanţurilor distruse de împuşcături... Nu spun. N-ar înţelege. Mai bine spun cum am ajuns în tabăra celor nemulţumiţi Şi asta ar explica situaţia mea de atunci, ar adeveri, că împotriva tuturor aptitudinilor mele, nu din propria hotărâre, ci datorită situaţiilor de aici am fost târât în curentul revoluţionarilor. Am spus că la începutul lui noiembrie optsprezece (1918) comandamentul batalionului meu, m-a trimis la Satu Mare, să organizez o expoziţie pentru ajutorarea orfanilor şi văduvelor regimentului 12 de honvezi. Aşa am fost silit să rămân acasă, chiar pe perioada când a izbucnit revoluţia lui grof Károlyi Mihály83. Comandantul gărzii în şedinţa de comandament, a hotărât să organizez Garda Naţională şi să apăr oraşul, pe 83 Gróf Károlyi Mihály, preşedintele primei republici ungare din 1919
