Rusu, Adrian Andrei: Gotic şi Renaştere la Vinţtu de Jos. Documente de cultură materială din Transilvania secolelor XIII-XVII (Cluj-Napoca - Satu Mare, 1998)
Cultura materială provenită din sitularbeologic de la Vinţu de Jos
prezenţa, pe monumentul dispărut, a încă două chei de boltă, cu emblemele celorlalţi doi evanghelişti. Acoperişul iniţial a fost realizat din olane semitubulare, cu cioc de prindere, dintre care, cel puţin o parte, au fost smălţuite. între navă şi altar, a fost plasat un letner sprijinit pe şase stâlpi de piatră, înzestraţi cu false baze şi capiteluri, deasupra cărora se înălţa o boltă din ogive de cărămidă. Acest element de arhitectură a apărut într-o fază intermediară din istoria mănăstirii (sec.XV), destinat să izoleze sacralitatea corului de navă, dar, totodată, dată fiind amploarea spaţiului interior, să faciliteze transmiterea slujbei, printr-o lectură liturgică paralelă, către laicii aflaţi în navă. Dispărut din majoritatea bisericilor catolice în urma Reformei, el se dovedeşte a fi un element arhitectonic cu o funcţionalitate foarte frecventă şi în Transilvania, la fel ca în toate spaţiile Europei catolice. Ferestre înalte, cu muluri gotice, provenite şi ele tot din două ateliere şi etape constructive diferite, asigurau luminarea interioară. Decorul interior era completat de ochiuri de geam rotunde, ornate prin vopsire, prinse în cercevele de plumb, fresce intermediare, iar podeaua, montată iniţial din cărămizi romane refolosite, a fost ulterior întregită, datorită deteriorărilor şi a practicărilor de înhumări, cu petece de cărămizi medievale. Sala capitulară, situată la mijlocul laturii de est a complexului mănăstiresc, a fost înzestrată cu un altar în colţul de sud-est. Spre răsărit, o capelă ieşea din linia exterioară a anexelor. O sprijineau în exterior doi mici contraforţi de colţ, iar în interior, ogivele de piatră se închideau cu o cheie de boltă decorată cu o rozetă. Toate componentele bolţii au fost recuperate. în sud, refectoriul, situat la mijlocul laturii, era iniţial înzestrat cu un sistem de încălzire prin podea. Forma aceasta, moştenită de la antichitatea romană, se descoperă arheologic pentru prima dată în Transilvania. Ulterior (sec.XV), călugării au adoptat mijlocul mai eficient şi mai comod de încălzire prin sobe de cahle. Toate sobele erau decorate cu motive religioase: perechi de sfinţi, Răstignirea, eventual variante ale Sf.Gheorghe omorând balaurul. Tot acestei perioade par să-i fie caracteristice cahle cu decor realizat geometric, în forme greu de descifrat. O descoperire de ultimă oră sugerează încă prezenţa unor construcţii vechi, probabil mai modeste ca extindere, dincolo de frontul de sud al acestor anexe. Despre anexele din vest ştim doar că porneau de lângă colţul de sud-vest al navei printr-o încăpere legată de contrafortul bisericii, apoi urmau alte încăperi, din care ultima, cea dinspre colţul exterior, avea, din nou, un sistem de încălzire prin podea, puţin diferit faţă de acela al refectoriului. O "anomalie" a mănăstirii de la Vinţu de Jos este absenţa deambulatoriului (galeria cu coloane) construit în piatră ori cărămidă, în jurul curţii interioare. El avea utilităţi specifice în orice mănăstire (loc de lectură, rugăciune, procesiune, plimbare), dar faptul că la Vinţu a fost absent, este de natură să modeleze uşor concepţiile relative la rostul său. O privire mai atentă asupra arhitecturii ecleziastice convinge că 3
