Rusu, Adrian Andrei: Gotic şi Renaştere la Vinţtu de Jos. Documente de cultură materială din Transilvania secolelor XIII-XVII (Cluj-Napoca - Satu Mare, 1998)
Cultura materială provenită din sitularbeologic de la Vinţu de Jos
calitatea execuţiei artistice, lasă foarte ispititoare ipoteza implicării Casei regale de Anjou, prin purtătorul de coroană, regele Ludovic I (1342-1382) şi mama sa, Elisabeta, văduva regelui Carol I Robert. Dacă ne-am limita la parcimonioasa informaţie scrisă, mănăstirea de la Vinţu de Jos ar putea fi socotită ca existând cu certitudine la 1362, an în care conducătorul ei, abatele Alard, era menţionat. însă, la mijlocul secolului al XIV-lea, ansamblul constructiv funcţiona din plin, cu întreaga sa zestre. Biserica, impresionantă ca mărime (47 m lungime, 10,5 m, corul, respectiv 14,5 m lăţime, nava), închidea complexul spre nord. Apoi, lângă ea, numeroase încăperi erau dispuse în aşa fel încât să formeze o centură unghiulară de ziduri (aprox. 39 x 50 m), care să închidă o curte (16,5 x 26,5 m). Dispoziţia corpurilor de clădiri ţinea seama de reglementări destul de stricte, aplicate la o mare arie de extindere a construcţiilor dominicane din Europa. Spre est erau încăperile cele mai reprezentative, socotind printre ele sacristia (locul de păstrare al inventarului liturgic), sala capitulară (încăperea de adunări ordinare şi de lucru a comunităţii călugărilor), cu capela ei, locuinţa personală a abatelui. Aşezarea lor urma două aliniamente, pe o lăţime de 16 m. Spre sud, în paralel cu biserica, pe o lăţime de şapte metri, se înşirau alte camere, dintre care, la parter, funcţiona cel puţin refectoriul (sala de mese), apropiat de bucătărie, iar la etajul cert, chiliile monahilor. în sfârşit, ultimul corp, cel dinspre vest, larg de cinci metri, aliniat doar prin latura interioară cu faţada de vest a bisericii, era destinat ucenicilor într-ale călugăriei, casei de oaspeţi, poate altor anexe (infirmerie, farmacie, depozite, ateliere etc). în urma cercetărilor arheologice, construcţiile mănăstirii dominicane din Vinţu de Jos au fost, în bună măsură detaliate, astfel încât, la această oră, ele oferă cele mai concludente documente privitoare la felul de construcţie, organizare şi funcţionare a unei mănăstiri catolice medievale de pe teritoriul actual al României. Dintre particularităţile pe care merită să le menţionăm este, în ceea ce priveşte biserica, corul prelung, închis poligonal, decorat cu o boltă ogivală, care se năştea din fascicule de trei capete, la colţurile din est, iar pe laturi se sprijinea pe console. Nava, cu o intrare simplă, triumfală, realizată prin retrageri de grosime pe latura de vest, a fost, la rândul ei, acoperită de bolţi sprijinite pe stâlpi poligonali adosaţi, afrontaţi perechi. Structura lor ornamentală diferă de la o latură la alta, demonstrând o diferenţă de construcţie, rezultată în timp ori prin schimbarea meşterilor angajaţi iniţial. Din zestrea de chei de boltă, două s-au conservat şi au fost descoperite în colţul de sud-est al navei. Lucrate de doi pietrari diferiţi ca máiéstrie, ele se adaugă la repertoriul, altfel nu prea bogat, al sculpturii gotice timpurii ardelene. Cea mai bine lucrată reprezintă un cap de leu, străpuns în dreptul gurii de un orificiu de candelabru. Capul a fost înconjurat de palmete de piatră. A doua cheie înfăţişează un vultur cu aripile deschise. Cele două chei par să conserve simbolurile sfinţilor evanghelişti Marcu şi loan, fapt ce ar solicita 2
