Ciubotă, Viorel - Nicolescu, Gheorge - Ţucă, Cornel (szerk.): Jurnal de operaţiuni al Comandamentului Trupelor din Transilvania (1918-1921) 2. (Satu Mare, 1998)
Lingvistică şi etnografie / Sprachwissenschaft und Volkskunde / Nyelvészet és néprajz - Contacte culturale în prezentarea muzeografică / Kulturkontakte in der musealen Präsentation / Kultúrák találkozásának múzeumi ábrázolása
504 Ioana Dăncus, MimaiDăncus Satul este dispus de-alungul şoselei cu străzi perpendiculare cu aceasta. Populaţia este foarte eterogenă: români, ruteni, maghiari. Sunt multe familii mixte. Prima atestare scrisă a satului apare în documentele existente la 22 iulie 1374, când pretorele român Cândea “de Versmarth” (Malul Roşu), strămoşul familiilor Batin din Berbeşti (1550) şi Bârsana (1581), este om al regelui, iar la 1385 este jude al nobililor din Maramureş. In anul 1418, loan, fiul lui Alexandru din Virişmort (probabil urmaş al lui Cândea) este întărit în stăpânirea “possessio sua Veresmarth... apud manus sua habita”, pe o suprafaţă de circa 12 km218, de la malul râului Tisa până la valea Ronişoarei18 19. La finele secolului al XV-lea sunt mai multe încercări ale familiei Pogan de a pune stăpânire pe Virişmort. La 24 mai 1500 printr-un mandat al regelui Vladislav al II-lea, Georgiu şi loan Pogan sunt introduşi în stăpânirea acestui sat. Memoria satului mai păstrează şi astăzi existenţa unei mori a “cândeştilor” (sec. Al IV-lea). în sat a existat o biserică de lemn în stilul celor maramureşene, care la 1711 a ars. O alta (cu patru turnuleţe) a ars în anul 1914. După război s-a adus în sat o biserică mică (din scândură) de la Crăciuneşti, unde era un lagăr (a ars în anul 1930). în anul 1930 s-a construit o nouă biserică de lemn (tencuită în exterior) care a ars în anul 1970. în 1970-1972 s-a construit o biserică nouă, din cărămidă pentru cultul ortodox (ucrainean). Biserica romano-catolică s-a construit în anul 1957. în sat, pe o terasă a Tisei se mai păstrează în condiţii relativ bune conacul lui Szaplonczai Paul, construit la începutul secolului al XVIII-lea în stil baroc, şi conacul lui Szaplonczai Iosif, construit între anii 1848-1849 în stil neoclasic (astăzi şcoala generală). în faţa conacului lui Szaplonczai paul a existat o poartă datată 1762 (astăzi fragmente din aceasta sunt în muzeul din Sighet). Familia Szaplonczai, recte Săpânţan, este la origine o veche familie nobilă românească din Săpânţa, ramură a familiei Stan (22 septembrie 1326), care a dat demnitari în ierarhia politică a vechiului imperiu, maghiarizându-li-se numele. în satul Tisa, aproape de conacul lui Paul Săpânţan , alias Stan, se găseşte casa lui Nicolae Pipaş, unul din cei mai mari colecţionari de obiecte de artă din România. Casa veche a familiei Pipaş, lângă care într-o splendidă grădină s-a mai construit o galerie de artă, adăposteşte valori inestimabile. 18 Idem, p. 5. 19IOAN MIHÁLYI de Apşa, Diplome Maramureşene din secolele XIV şi XV, p. 74.
