Ciubotă, Viorel - Nicolescu, Gheorge - Ţucă, Cornel (szerk.): Jurnal de operaţiuni al Comandamentului Trupelor din Transilvania (1918-1921) 2. (Satu Mare, 1998)
Lingvistică şi etnografie / Sprachwissenschaft und Volkskunde / Nyelvészet és néprajz - Contact lingvistic: iterferete, bilingvism / Sprachkontakt, Interferenzen, Zweisprachigkeit / Nyelvi kontaktus, interferencia-jelenségek, kétnyelvűség
340 Familiarisme româneşti de origine maghiară stilului conversaţiei, rurală şi citadină, precum şi de stările emoţionalafective ale vorbitorilor, devine explicabilă acumularea de termeni regionali, termeni tabu, termeni compuşi şi locuţionali, termeni constituiţi prin sufixe diminutivale şi augmentative (dar care şi-au pierdut funcţia semantic obiectivă), termeni cu structură onomatopeică, termeni lexicali deveniţi specifici prin mutaţii semantice fundamentale, termeni argotici ş.a.4 Numai cei nefamiliarizaţi cu variatele aspecte ale vocabularului românesc ar putea fi surprinşi să constate că multe din cuvintele ce pot fi incluse în lexicul familiar nici nu mai amintim de cele din fondul principal sunt împrumuturi din alte limbi. Ne vom ocupa, în continuare, de acei termeni, din sfera lexicului familiar, care provin din limba maghiară. Mai întâi însă trebuie subliniat un aspect evidenţiat de lingvistul timişorean Francisc Király, în legătură cu polisemantismul, nepermis în terminologia ştiinţifică, al termenilor împrumut, preluare, trecere, mutare, cuvânt străin etc. „Nu tot ce are o sursă externă în limba română este şi element străin şi, invers, nu toate elementele de altă origine de pe teritoriul lingvistic românesc sunt elemente componente ale compartimentului limbii române!”5. în lingvistica noastră, se pare că doar în domeniul neologismelor s-a cristalizat o diferenţiere acceptabilă între elementele intrate mai de curând în limbă şi adaptate sistemului, elemente care au fost denumite împrumuturi neologice, şi cuvintele care nu îndeplinesc condiţiile cerute de sistem şi care formează categoria barbarismelor. în cazul cuvintelor provenite din alte limbi, dar intrate în română într-o etapă mai veche, diferenţierea se face apelându-se la termeni precum regionalism, provincialism, general răspândit. „...Nici termenul: cuvânt străin, nici cuvântul regional nu ne ajută în redarea diferenţei valorice a cuvintelor de altă origine. Folosirea termenului: străin pentru a marca elementele de altă origine e inutilă, pentru că fiecare împrumut este de origine străină, iar regionalismul nu se referă în mod obligatoriu la un împrumut...”6. între împrumut şi cuvânt străin nu trebuie pus semnul egal: primul marchează încheierea unui proces, cel de-al doilea — un proces neîncheiat, întrerupt. „Cuvântul de altă origine, în prima etapă a existenţei sale pe teren românesc, este, în raport cu sistemul limbii noi, un cuvânt străin, un „împrumut” individual beneficiind de contribuţia a două sisteme prin bilingvul care-1 foloseşte. Cuvântul străin devine împrumut când se supune cerinţelor limbii în care a ajuns şi iese din sfera restrânsă a unui grup 4 Cf. Ibidem, p.84-85. 5 Francisc Király, Contacte lingvistice, Editura Facla, Timişoara, 1990, p.49-50. 6 Ibidem, p.51.
