Ciubotă, Viorel - Nicolescu, Gheorge - Ţucă, Cornel (szerk.): Jurnal de operaţiuni al Comandamentului Trupelor din Transilvania (1918-1921) 2. (Satu Mare, 1998)
Lingvistică şi etnografie / Sprachwissenschaft und Volkskunde / Nyelvészet és néprajz - Contact lingvistic: iterferete, bilingvism / Sprachkontakt, Interferenzen, Zweisprachigkeit / Nyelvi kontaktus, interferencia-jelenségek, kétnyelvűség
Familiarisme româneşti de origine maghiară Sorind. Vintilă(România) Atât sub aspect lingvistic cât şi stilistic, limbajul oral se caracterizează printr-o structură relativ omogenă. Unitatea „stilistică este asigurată, indirect, pe de o parte, de constanţa raportului dintre trăirile afective şi manifestarea lor lingvistică, pe de alta, de întemeierea limbii române literare pe limbajul popular, şi direct, de existenţa unui sistem de procedee şi mărci stilistice relativ stabil... Mărcile stilistice ale textelor realizate în comunicarea orală sunt, în primul rând, actualizări ale sistemului de procedee stilistice implicite, dezvoltate de limba naţională ca limbaj popular (în esenţa sa oral), dar şi ca expresie orală a variantei literare a limbii naţionale (prin esenţa ei, scrisă)”1. Se poate vorbi aşadar de două arii ale limbajului oral, una rurală şi una citadină, corespunzătoare celor două tipuri de culturi, minoră şi majoră, după cum le denumea Blaga. In prima variantă, vorbirea este dialectală, regională şi populară, în cea de-a doua aspectul îngrijit, cult, se îmbină cu cele popular, familiar sau argotic. „Pe fondul acestei diferenţieri stilistice, de ansamblu şi, într-un anumit sens, de suprafaţă, cu originea în raportul protagonişti — limbă şi manifestată în raportul text — limbă, se dezvoltă o alta, de adâncime, generată de raportul protagonişti — text ? mesaj referent, între stilul conversaţiei şi stilul beletristic ’1 2. Stilului conversaţiei, mai puţin omogen, dar mai deschis în actualizarea sistemului, D. Irimia îi stabileşte3 trei variante stilistice: al conversaţiei curente (sau stilul neutru), al conversaţiei oficiale (sau stilul solemn) şi cel al conversaţiei familiare (sau stilul familiar). în cazul discuţiei noastre, ultima dintre cele trei variante este cea care ne interesează. Preeminenţa funcţiei expresive asupra celei referenţiale, un grad înalt de expresivitate a textului, spontaneitatea şi prezenţa factorului afectiv constituie trăsăturile fundamentale ale variantei familiare a stilului conversaţiei. Identitatea ei specifică se întemeiază pe categoria semnelor lingvistice cu mărci implicite, dar, spre deosebire de celelalte două variante, aceleaşi semne acumulează, în context, şi mărci explicite, datorită laturii subiective a mesajului. Doar ţinând seama de cele două componente ale 1 Dumitru Irimia, Structura stilistică a limbii române contemporane, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, p.79. " Ibidem. 3 Ibidem p.80.
