Ciubotă, Viorel - Nicolescu, Gheorge - Ţucă, Cornel (szerk.): Jurnal de operaţiuni al Comandamentului Trupelor din Transilvania (1918-1921) 2. (Satu Mare, 1998)
Istorie şi Geografie Istorică / Geschichte und Landeskunde / Történelem és országismeret - Nationalităţi, minorităţi etnice şi stat / Nationalitäten, ethnische Minderheiten und Staat / Nemzeti és etnikai kisebbségek, állam
218 Dorin Dărăban dragi, la care se gândeau cu durere şi cu teamă că nu o să-i mai vadă niciodată. Ca şi pondere, în aceste relatări, pe primul loc se află descrierea condiţiilor grele de muncă urmată de lipsa hranei şi de iama extrem de friguroasă. Procedeul înfometării, specific universului concentraţionar, a marcat în sensul cel mai profund conştiinţele colective şi cele individuale, aducand fiinţa umană într-o stare de disperare. Frigul, foamea şi disperarea sunt componente cotidiene ale realităţii unui lagăr fiind şi instrumente de anulare a eventualilor inamici. Donbasul a asociat acestei doctrine a înfometării o realitate izvorîtă din sărăcia sovietică postbelică. Lipsurile mari la care a fost supusă întreaga populaţie din acest spaţiu. Starea de disperare ca rezultantă a condiţiilor grele devine un laitmotiv dramatic şi uneori tragic în cadrul lagărului. încă de la sosirea în lagăr deportaţii observă puţinătatea hranei, destinată doar a menţine limita subzistenţei umane. Ei încearcă obsesiv şi permanent să-şi completeze hrana precară primită în lagăr, recurgând la o varietate de procedee cum ar fi furtul, culegerea rămăşiţelor de legume de pe câmp, prestarea a diferite munci la localnici sau cerşitul. Relatările cu privire la procurarea hranei sunt de cele mai multe ori povestite detaliat deoarece erau marcaţi de riscurile unor asemenea fapte ca şi de satisfacţia reuşitelor. Starea permanentă de foame a stârnit imaginaţia şi ingeniozitatea celor deportaţi, cerşitul rămânând o soluţie extremă care depindea de generozitatea localnicilor. Furtul de hrană era un fapt destul de frecvent fiind folosit orice moment prielnic pentru procurare. Din cauza foametei oamenii coborau din planul umanului în zona animalităţii, luând forme aberante în comportamentul oamenilor, realitatea depăşind orice imaginaţie. Se găsesc în mărturiile celor deportaţi pagini cutremurătoare privind lupta cu spectrul foamei. Moartea, bolile şi naşterile de copii au articulat desfăşurarea zilnică a vieţii în lagăr, deportaţii adaptându-şi viaţa în funcţie de noile condiţii. A fost o lume care a încercat să supravieţuiască asumându-şi fatalitatea destinului. Adversitatea condiţiilor în care au trăit s-a repercutat în mod negativ asupra sănătăţii oamenilor, cazurile de îmbolnăviri fiind evenimente cotidiene în comunitatea celor deportaţi. Clima extrem de friguroasă şi inaniţia au determinat multe îmbolnăviri încă din primul an în Donbas. Moartea datorită lagărului a fost o prezenţă inerentă fenomenului deportării. Majoritatea celor care au murit fiind în floarea vârstei, confirmând, încă o dată, lagărul ca un spaţiu cu conotaţii tragice fiind asociat iremediabil suferinţei umane. Memoria individuală a reţinut şi încercările de evadare din acest spaţiu al suferinţei umane, deşi şansele de reuşită erau extrem de mici. S-a încercat prevenirea actelor de evadare prin efectuarea de apeluri atât seara cât şi dimineaţa, folosirea de gardieni înarmaţi, împrejmuirea cu sârmă
