Ciubotă, Viorel - Nicolescu, Gheorge - Ţucă, Cornel (szerk.): Jurnal de operaţiuni al Comandamentului Trupelor din Transilvania (1918-1921) 2. (Satu Mare, 1998)
Istorie şi Geografie Istorică / Geschichte und Landeskunde / Történelem és országismeret - Nationalităţi, minorităţi etnice şi stat / Nationalitäten, ethnische Minderheiten und Staat / Nemzeti és etnikai kisebbségek, állam
184 GHEORGHEIANCU La începutul lunii aprilie 1924, Zoltán Baranyi, Directorul Secretariatului maghiar de pe lângă Societatea Naţiunilor, і-a trimis confidenţial, apoi în 24 aprilie şi oficial, un Memoriu al evreilor din Oradea, semnat de dr.Feld, secretar, dr. Konrad, preşedinte şi dr. Leopold Kecskeméti, rabinul-şef din Oradea. Documentul se referea "în exclusivitate" la Ordonanţa nr.5555/1922 a guvernului român, potrivit căreia nu se recunoşţea limba maghiară ca limbă maternă a evreilor din Transilvania în învăţământ, ea putând fi ebraica, idiş sau româna. La 8 februarie, Azcarate îi făcea cunoscut, în esenţă, lui E.Colban acest memoriu. în timpul călătoriei lui Colban în Transilvania, Colban a putut constata personal această nemulţumire a evreilor pentru care ebraica era doar limbă de cult. La 19 aprilie Colban nota că aceste aspecte le va discuta cu prilejul unei noi călătorii în România. Semnatarii actului îşi manifestau loialitatea faţă de statul român, insistând însă pentru recunoaşterea limbii maghiare ca limbă de învăţământ. Ei se considerau evrei - vorbitori de limba maghiară, cetăţeni români. Ei fuseseră pe acest teritoriu înainte de unirea cu România evrei unguri şi nu evrei "din Ungaria", ei fiind complet maghiarizaţi atât în limbă cât şi în cultură ("in tongue and in culture alike"). Ordonanţa permitea folosirea limbii ebraice, dar o interzicea pe cea maghiară. "înaltul guvern dă ceva cu o mână şi ia altceva cu altă mână... El redă ebraica ca limbă maternă şi ne ia ceea ce este un principiu vital pentru viaţa noastră spirituală - ne ia limba noastră maternă". Domeniul în care se impunea - în opinia lor - cel mai mult să fie folosită limba maghiară, drept limbă maternă - era şcoala. Dincolo de sufletul general evreiesc ei se considerau vorbitori de limbă maghiară şi solicitau, în spiritul prevederilor Tratatului minorităţilor, recunoaşterea de către guvernul român a acestei stări de fapt. în condiţiile în care limba maghiară era exclusă din învăţământ pentru evrei, acestora le rămânea să aleagă între ebraică, idiş sau limba română. Aceasta ar lăsa să se în ţeleagă că evreii naţionalişti vor adopta ebraica, în timp ce evreii asimilaţ ionişti - româna. Insistenţa lor nu înseamnă că luptau împotriva limbii de stat, care era româna. Ei afirmau că viaţa însăşi îi obliga să înveţe româneşte.19 La 20 iunie 1924 Azcarate îl informa pe Eric Colban despre vizita pe care i-o făcuse Zeni Aberson "reprezentantul Comitetului delegaţiilor evreieşti" în cursul căreia і-a prezentat situaţia şcolilor evreieşti din Basarabia. El aprecia că dispoziţii ale guvernului ar fi urmărit introducerea limbii române, ceea ce era în contradicţie cu prevederile Tratatului minorităţilor. El a vorbit şi despre o eventuală petiţie cu acest subiect. în 19 iunie - scria Azcarate - G. Oprescu 1-а vizitat pentru a se informa despre "situaţia legală a 19 ASDN, 41/35268/1401, Boîte: R. 1626.
