Ciubotă, Viorel - Nicolescu, Gheorge - Ţucă, Cornel (szerk.): Jurnal de operaţiuni al Comandamentului Trupelor din Transilvania (1918-1921) 2. (Satu Mare, 1998)
Istorie şi Geografie Istorică / Geschichte und Landeskunde / Történelem és országismeret - Structura aşezărilor şi structuri confesionale / Siedlungs und Konfessionsstrukturen / Települési és felekezeti struktúrák
Evoluţia comunităţilor româneşti din Ungaria 129 anchete, în vreme ce partea română nu a a făcut acest lucru. Tocmai pentru a întregi şi a finaliza aceste cercetări, tema a fost propusă de către Catedra de istorie a Universităţii din Oradea pentru concursul de Grant-uri pentru anul în curs şi acceptat de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice Universitare. Cercetarea s-a vrut de la început cu un pronunţat caracter interdisciplinar, fapt pentru care în paralel cu ancheta etnologică şi sociologică directă, s-a procedat la interpretarea statisticilor demografice dar şi la studiul documentelor de arhivă. Spre bucuria noastră localităţile studiate de noi în Ungaria beneficiază de consistente arhive parohiale care ne-au fost puse cu amabilitate la dispoziţie. Desigur, nu ne propunem să analizăm aici toate aspectele care au stat în atenţia cercetătorilor din România. Plecăm de la prima şi cea mai importantă constatare făcută încă din debutul cercetării: despre comunităţile româneşti din Ungaria putem vorbi mai ales la trecut. Este o deosebire frapantă între recesămintele oficiale, efectuate de statul maghiar - la 1884 satul Săcal, de pildă, era acreditat cu 80% populaţie românească -, şi realităţile actuale, când asistăm la derularea ultimelor faze ale unui rapid proces de pierdere a identităţii etnice a românilor din Ungaria. în acelaşi sat, nici un locuitor aparţinând categoriei de vârstă sub 20 de ani nu mai vorbeşte şi în cele mai multe cazuri nu mai înţelege româneşte. între locuitorii grupei de vârstă cuprinsă între 20-40 de ani exista la Săcal un procent mic de cunoscători ai limbii române, în sensul că înţeleg, cu greutate pot chiar vorbi româneşte; limba utilizată curent în familie şi în relaţiile intercomunitare este însă maghiara. în cazul grupei de vârstă de peste 40 de ani numărul ştiutorilor de limbă română este mai mare, dar cu foarte mici excepţii, limba utilizată în familie este cea maghiară. Această constatare de teren a fost comparată cu situaţia cimitirului satului împărţit după confesiuni: cimitirul ortodox domină prin dimensiuni pe cel reformat, ceea ce 1-а determinat pe un coleg ziarist să scrie că la Săcal românii s-au mutat în cimitir. O a doua comparaţie - în afara celei statistice - s-a făcut în timp, regresiv, prin studierea registrelor de stare civilă de pe parcursul secolului al XIX-lea şi care, cel puţin până la 1894 când se introduce obligativitatea căsătoriei civile, este foarte sugestivă pentru evidenţierea forţei vitale a comunităţii respective. Se mai impune o precizare: dacă la ultimul recensământ şi-au declarat naţionalitatea română în localitatea respectivă mai puţin de jumătate din locuitori, cu aceeaşi ocazie aproximativ 70 % din populaţia localităţii s-a declarat ortodoxă. Ultimul punct de sprijin al identităţii este şi în acest caz confesiunea şi nu limba. Acest lucru a putut fi constatat şi în cazul orăşelului Letavertes, unde populaţia a rămas în principal greco-catolică. Lucrurile diferă însă sub alt aspect: dacă în cadrul bisericii ortodoxe din Săcal sau
