Ciubotă, Viorel et al. (szerk.): Episcopia greco-catalică de Mukacevo documente 3. (Satu Mare, 2015)

1920 - Ianuarie

alimente din provincie, b) în ceea ce priveşte situaţia economică a Ungariei, cea mai bună dovadă a stării în care se găseşte, este cea arătată de Ministrul de finanţe ungar Korányi24, care a spus: “Ungaria este astăzi în situaţia unei cetăţi asediate. înrăutăţindu-se valuta noastră, am ajuns în aşa hal, că chiar cu veniturile cele mai mari, nu putem acoperi necesităţile vieţii. Pricina de căpetenie a crizei, se datoreşte faptului că satele n-au concurat la aprovizionarea oraşelor. Criza industrială va continua de bună seamă şi în viitor, fiindcă o mare parte din întreprinderile industriale ale Ungariei, au fost despărţite acum de izvoarele de materii prime şi fiindcă ţara din lipsă absolută de bani, nu mai e în măsură să-şi procure aşa de lesne creditele. Trebuie să lucrăm de aceea în prima linie, ca să dăm un nou avânt agriculturii noastre. Trebue să dăm apoi un impuls mare şi comerţului nostru, prin folosirea Dunărei, care să înlesnească schimbul între Orient şi Statele Apusene. Pentru asanarea situaţiei economice a ţării, trebue ca în prima linie să regulăm gospodăria statului nostru. Regimul Contelui Karoly în 5 luni a cheltuit 5 miliarde, iar bolşevicii în 4 1 /2 luni, au risipit 9 miliarde, dintre care cu armata roşie 4 miliarde. Aşa dar 14 miliarde au fost cheltuite în mod cu totul neproductiv. Incurs de4 1/2 ani cât a durat războiul, datoria statului s-a ridicat la 32.600.000.000, iar în cele nouă luni de revoluţie cu încă 17.000.000.000, deci întreaga datorie a Statului Ungar se urcă la 55.000.000.000. în urma pustiirilor săvârşite de armata română, casele statului au fost toate în dificit. Veniturile din dări sunt atât de mici faţă de marile cheltuieli, încât nu pot fi luate în seamă. De aceia prima noastră chemare, este să rânduim relaţiile noastre băneşti, ceia ce este cu putinţă numai prin cererea unui institut de emisiuni de bancnote bine fondat, care să retragă diferitele feluri de bancnote, schimbându-le în bancnote noi. Această bancă va trebui să realizeze apoi un împrumut în străinătate. Pentru ameliorarea relei stări din Ungaria, America cu aprobarea Guvernului Ungar, va înfiinţa 8 depozite de alimente. 2. După rapoartele trapelor: a) Organizarea armatei naţionale maghiare, n-a progresat mult din noiembrie 1919. S-a mai înfiinţat un cerc de întregire “Budapesta”, astfel că acum sunt 3 cercuri: Szombathely, Szekesféhervar şi Budapesta, fiecare având ca subînpărţire 3-4 brigăzi. Se află în curs de organizare al 4-lea cerc, care va avea sediul la Debreţin. Operaţiuni: 1. Nici un eveniment în întreaga zonă de operaţii. 2. Activitate: a) Trapele din acoperire, execută paza şi siguranţa sectoarelor pe Tisa, prin posturi fixe şi patrulări, b) Trapele din rezervă, precum şi restul trapelor, execută instrucţia după program şi fac paza de siguranţă în zona respectivă. 3. Unităţi ce pleacă din Transilvania . în cursul zilei de azi, nu a plecat nici un tren din Divizia 2- a cavalerie din lipsă de garnituri. Gruparea forţelor în seara zilei de 30 ianuarie a.c. este cea arătată la Anexa No. 3, Schiţa No. 1920 Ianuarie 31 Informaţiuni: 1. Situaţia politică din Ungaria, după raportul agentului Comandam<entului>: a) Ungaria este departe de a ieşi din criza ei politică, care durează de un an şi jumătate. Toate încercările lui Sir Klerk, de a ajunge la o apropiere între toate partidele, au eşuat. Imediat după plecarea sa din Budapesta, vechile uri politice au reînceput şi lupta de partide a fost reîntronată. Faptul cel mai penibil este că chiar între membrii guvernului se simte o mare desarmonie. 2. După rapoartele trapelor nimic important de semnalat. Starea spiritelor calmă. Operaţiuni: 64

Next

/
Thumbnails
Contents