Kinces, Diana: Tăşnad. Chid cultural. Istoric (Satu Mare, 2015)
Istoricul localităţii
un simplu sat. Treptat, Tăşnadul a ajuns cel de-al doilea târg important în comitatul Solnocul de Mijloc, după Zalău. Două decenii mai târziu, regele Ungariei, Matei Corvin, і-a acordat episcopului Transilvaniei permisiunea de a construi o cetate din lemn sau piatră pe moşia sa din Tăşnad. Despre forma sau istoria fortificaţiei construite nu avem aproape niciun fel de date. Ultima menţiune a "castelului" din Tăşnad datează din anul 1563, când acesta se afla în posesia lui Balassa Menyhért. Tăşnadul şi domeniul format în jurul acestuia a rămas una dintre componentele Principatului Transilvaniei imediat după formarea acestuia, la jumătatea secolului al XVI-lea. în timpul domniei lui Gabriel Bethlen, domeniul a fost donat de principe fratelui său, Ştefan Bethlen, ajungând pe această cale în posesia soţiei acestuia, Széchy Mária. Potrivit urbariului din anul 1569, Tăşnadul avea anumite privilegii dar şi obligaţii de târg feudal. Locuitorii lui erau supuşi feudali şi obligaţi la prestaţii feudale. Târgul Tăşnad, la acea dată, era unul din cele mai mari din nord vestul Transilvaniei, având înscrise 319 nume, fără distincţie. Existau şi anumite taxe pe care trebuiau să le achite cum ar fi: plata unui cens de 100 de florini pe an, daruri (munera), erau scutiţi de a da none din semănături, dar trebuiau să dea dijmă din grâu, secară, orz, alac şi ovăz. De asemenea, Tăşnadul era un mare producător de vin, dar locuitorii nu erau obligaţi să dea nonă din vin, ci dădeau dijmă din acesta. Mai era şi dijma porcilor, dar şi dijmă din miei şi stupi. Se preciza că împăratul ar fi deţinut o "piscină", ce era lipsită de peşte. Privilegii aveau cei nou veniţi în Tăşnad, care-şi construiau locuinţe, fiind scutiţi de dări, servicii şi sarcinile obişnuite pentru o anumită perioadă de timp. Tot ca o donaţie a principelui Transilvaniei, Tăşnadul şi-a schimbatdin nou proprietarii în anul 1648, ajungând în posesia lui Gheorghe Rákóczi. Acesta şi-a construit în localitate o curie din piatră, centru al domeniului din zona Tăşnadului. Potrivit istoricului maghiar Petri Mór se pare că în anul 1658 tătarii şi turcii au incendiat localitatea Tăşnad, care a rămas pustie, fiind locuită în urma catastrofei de doar 3 - 4 familii. Un document din secolul al XVIII-lea, publicat de Petri Mór, relevă dimensiunile domeniului care, în timpul Bathoreştilor, avea centrul la Tăşnad. Acesta cuprindea un număr de 20 sate, situate în zona vestică a comitatului Solnocu de Mijloc şi în comitatul Bihor: Blaja, Cehal, Cehăluţ, Valea Morii, Cig, Sărăuad, Căuaş, Ghenci, Satu Mic, Ţeghea, Săcăşeni, Camăr, Almaşu Mare, Şumal, Boianu Mare, Doh, Giungi, Mălădia şi Bobota. în ceea ce priveşte viaţa locuitorilor din zonă, primele date mai complete ne parvin abia din perioada premodernă. Conform statutului său de centru regional, Tăşnadul avea un număr mare de locuitori. în 1742, aici locuiau 201 familii, dintre care 35 de familii de nobili. în anul 1779 domeniul Tăşnad a intrat în posesia contelui careian Károlyi Antal. Târgul s-a transformat în scurt timp întrunul dintre centrele de colonizare a şvabilor, ajunşi aici din localităţi le vecine. Familiile de şvabi şi apoi cele de evrei stabilite în localitate, au dinamizat viaţa economică a Tăşnadului, în special în domeniul meşteşugurilor şi a comerţului. Târgul a devenit un important centru al breslelor meşteşugăreşti care beneficiau deja de o anumită tradiţie în zonă. Multe dintre cele 5 tb.
