Kinces, Diana: Tăşnad. Chid cultural. Istoric (Satu Mare, 2015)
Istoricul localităţii
fOCr/< ív/; aV- 0'ih> > (zona ştrandului), Cehal, Blaja şi Cehăluţ au scos la lumină vestigii din perioada epocii romane, ce atestă prezenţa dacilor şi a germanilor pe aceste meleaguri. Cultura materială a acestor populaţii demonstrează un schimb intens cu zona provincială romană. Descoperirile arheologice din zonă, validate de mărturii istorice, certifică vechimea şi continuitatea vieţuirii umane pe actuala vatră a Tăşnadului, din neolitic şi până în zilele noastre. Istoricul localităţii Etimologia denumirii oraşului Tăşnad este destul de nuanţată, întrucât nu s-au găsit documente oficiale care să se pronunţe consecvent în acest sens. Istoricul Petri Mór, referindu-se la topicul Tăşnad, în lucrarea sa intitulată „Szilágy Vármegye Monographiája", publicată la Budapesta în patru volume, între anii 1901 - 1904, încearcă să-l explice şi să-l argumenteze într-o primă variantă, pornind de la realităţile geografice ale locului, respectiv de la arealele umede din lunca Cehalului, unde trestia (nád, în maghiară) creşte din abundenţă în cuvetele acoperite de ape, în perioadele ploioase formând adevărate lacuri (tó, în aceeaşi limbă). Rezultă astfel un cuvânt compus, Tó-s-nad, semnificând lacul cu trestie, topic atribuit de localnici zonei din partea de sud-est a localităţii, unde o astfel de formaţiune hidrografică şi biogeografică ar fi existat în vremurile de demult, iar prin extrapolare, el a fost atribuit şi aşezării edificate pe malurile acestuia. O altă opinie susţinută de acelaşi autor face trimitere la o adnotare a lui Anonymus, notarul regelui Béla al lll-lea, care menţionează în Gesta Hungarorum! oâ regele Arpad a trimis în zonă o ceâtjtade, căjăfeţi condusă de Tas (Thosu), ce şi-a stabilit tabăra lângă un lac cu trestie. Astfel a apărut sintagma Tasnadja, denumirea plantei fiind asociată de această dată cu numele conducătorului de oaste şi semnificând trestia lui Tas. Ca urmare, topicul deTăşnad, cel mai probabil de origine maghiară (cu trimitere directă la un „loc mlăştinos") a suferit de-a lungul timpului numeroase adaptări semantice, determinate şi de forma lui parţial diferită în limbile română şi germană, cum ar fi: "possessioTasnad" (1246); Tasnad (1279); Thasnad (1299), Oppidum Thasnad (1456), Taschnath (1600); Taschnad (1753); , Tosnád, Tesnădu, Tressenberg, Trestenburg (1808); Tasnăd (1854), Tăşnad (1929). p> Tăşnadul a fost atestat documentar pentru prima dată în perioada imediat următoare primei invazii mongole, din anul 1246. Din punct de vedere administrativ, aşezarea făcea parte în acele vremuri din comitatul Solnocul de Mijloc (viitorul Sălaj). Mai important este însă statutul său în administraţia ecleziastică a marii episcopii romano-catolice a Transilvaniei: el a reprezentat, pe tot parcursul evului mediu, centrul vicariatului de după Meseş al Episcopiei. întreaga aşezare era de altfel în proprietatea episcopului de Transilvania, cu reşedinţa la Alba lulia. în poziţia de vicar de dincolo de Meseş al episcopului Transilvaniei, funcţie documentată din anul 1301, a fost numit începând cu secolul al XV- lea, în mai multe rânduri, parohul deTăşnad, în timp ce anterior această funcţie fusese deţinută de plebanul din Satu Mare sau Mintiu. Jurisdicţia vicarului episcopal s-a extins asupra arhidiaconatelor Sătmar, Solnoc şi Ugocea. în 1456 a primit statutul de oppidum (târg), ajungând să reprezinte ceva mai puţin decât un oraş, tnsăo localitate mult mai importantă decât
