Kinces, Diana: Tăşnad. Chid cultural. Istoric (Satu Mare, 2015)

Învăţămănt

zonă, pământdelaun proprietar pe nume loan Raţiu, pentru a-l cultiva şi pentru a-şi construi case. Primele familii venite în 1919 sunt Vecleniţ, Fiţai şi Mecleş, apoi Mateleşca, Cereuca, Ţubara, Miculeac, Gaidoş, Kuţin, Custra şi preotul Bilanici. Un al treilea val de ucraineni au venit în anul 1920, printre ei numărându-se familiile Crehul, Jedac, Petraş, Karpa. Din zona Maramureşului, din Remeţi au venit familiile Şofineţşi Dubovici.în anul 1948, o mare parte a ucrainenilor părăsesc satul şi se întorc în Ucraina sau Cehia, rămânând doar cei mai bătrâni sau care au creat alianţe, (informaţii provenite de la dl. Ivan Petraş, preşedintele Uniunii Ucrainenilor, filiala Tăşnad)

După al doilea război mondial câteva familii din satele sălăjene (Valcău, Lazuri, Preoteasa, Sâg, Zalnoc) au început să cumpere teren de la ucrainenii care părăseau satul. Primii sălăjeni stabiliţi în Raţiu au fost familiile Junjan, Sabău şi Bonţe, iar mai apoi familiile Maruşca, Rad, Astalâş, Ghilea, Seutea etc. care au reuşit să achiziţioneze pământ de multe ori pentru sume mici sau chiar la schimb cu pălincă, perne sau alte bunuri materiale, (informator Victor Astalâş, 74 ani)

Locuitorii satului se ocupau cu tăiatul lemnelor din pădurile învecinate, lemne ce erau apoi transportate la Tăşnad cu vagonete trase de cai. Creşterea animalelor şi în special oieritul, pomicultura şi viticultura leprezentau ocupaţia de

bază şi sursa principală de venit. Drumurile din sat nu au fost niciodată pietruite sau asfaltate, familii întregi crescând la lumina lămpii.

în anul 1966 localitatea avea 61 de familii cu 263 de suflete, din care 58 de familii erau ortodoxe, a urmat apoi o perioadă de declin accentuat a localităţii, lipsită de curent electric şi căi de acces lesniciose, ajungând în anul 1992 la 64 de locuitori, iar în anul 2011 la doar 25 de suflete de confesiune ortodoxă. Astăzi au mai rămas în Raţiu doar 15 locuitori.

Biserica Ortodoxă Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril

Ucrainenii stabiliţi au construit iniţial în vârful dealului o biserică din bârne, care se pare că ar fi fost cumpărată din satul vecin Blaja, iar mai apoi, peste câţiva ani, s-a construit o biserică din chirpici, mai jos, în centrul satului. Pe lângă biserică preotul Bilanici a înfiinţat o şcoală, în care îi învăţa atât pe copii cât şi pe adulţi, limba română şi ucraineană.

în locul vechii biserici se construieşte în perioada 1950 -1953 o biserică din cărămidă, dar care în 1954, în urma unui trăsnet arde iar acoperişul din paie este distrus complet. Biserica este refăcută în anul 1958 şi există şi azi.