Kinces, Diana: Tăşnad. Chid cultural. Istoric (Satu Mare, 2015)
Învăţămănt
atingând maximul în anul 1938 când Cigul avea 816 suflete, din care 800 erau români şi 16 evrei. Urmează apoi o scădere a populaţiei, practic aceasta se înjumătăţeşte ajungând în anul 2011 la 401 suflete, din care 341 ortodocşi, 7 romano-catolici, 13 greco-catolici, 11 reformaţi. Şcoala confesională a existat în sat paralel cu biserica, în 1878 învăţătorul Nicolae Mureşianu predând în şcoala de lemn, la nu mai puţin de 50 de copii. Noua şcoala de cărămidă a fost construită în 1902, iardin 1922 devine şcoală de stat. Biserica Ortodoxă Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril Comunitatea românească din Cig a avut o biserică de lemn înainte de 1733, ea fiind menţionată în cadrul conscripţiei lui Micu Klein. Biserica de zid s-a edificat la iniţiativa preotului Grigore Pop, în anul 1886, costând 10000 de koroane. în anul 1935 biserica greco-catolică a fost restaurată pentru suma de 40000 lei, fiind consemnată în Cartea de Aur a Sălajului ca o realizare de seamă a comunităţii. Iconostasul actual al bisericii a fost realizat în 1976 de Bocskai Mihai din Crucişor şi pictat de Grigore Popescu din Bucureşti. Pictura interioară a fost realizată de Constantinescu Mircea, în anul 1990. Sărăuad Localitatea este pomenită documentar din anul 1279, dar se pare că menţionări ale ei se găsesc în Registrul de la Oradea din anii 1205 - 1235, unde se aminteşte de o localitate numită Sorloud, identificată de unii istorici cu localitatea Sărăuad. Descoperirile arheologice în zona Sărăuadului datează încă din epoca neolitică şi din epoca bronzului nelipsind nici descoperiri din epoca medievală, mai ales din punctul Pusta Sfântul Nicolae. Există o mulţime de documente care ne vorbesc despre proprietarii localităţii în decursul evului mediu, dintre care amintim: familia Pongrácz, Becski, Csaholy etc., dar foarte important este faptul că încă din 1475, într-o listă cu satele careşi plăteau dările către cămară regală apărea şi voievodul din Sărăuad (Zarwad wayvode) care dăduse în numele iobagilor din sat o sumă de 18 florini şi 3 dinari. Abia de la începutul veacului al XVIII-lea avem documente care ne înfăţişează, în primul rând, situaţia privind populaţia localităţii, astfel la 1715 sunt amintiţi în localitate 13 capi de familie iobagi, care plăteau dări, din care 7 erau români şi 6 maghiari. După părerea istoricului maghiar Acsadi Ignat, localitatea ar fi fost majoritar maghiară, fapt contrazis de conscripţia din anul 1733, cunoscută îndeobşte sub numele de conscripţia lui Inochentie Micu Klein, unde Sărăuadul era menţionat ca localitate mixtă, cu 51 de capi de familie şi cu preotul Precup, ortodox, care slujea în biserica de lemn a satului. în anul 1750 localitatea era amintită cu 349 de locuitori, având un preot şi aparţinând de protopopiatul Băseşti, alias Sărăuad. La 1762 găsim notate 115 familii de ortodocşi, dar fără preot, 3 familii de greco-catolici şi 2 preoţi greco-catolici. La 1797 sunt notate în Sărăuad, ca mari proprietari, familiile Tisza, Pechi, Véer, Ravazdi şi Kabos iar ca mici proprietari, familiile Banfi, Karolyi Iosif, More, Kövér, Sandorhazi etc.în lista nobililor apar familiile Pap, Odor, Szabó, Kincses, Petri, Szatmári, Barta etc. De asemenea, sunt notaţi preoţii Orsi István, reformat şi Іш ШШ iţiif
