Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Zsigmond Jakó: Publicarea izvoareor transilvănene în ultima jumătate de veac
Publicarea izvoarelor transilvănene în ultima jumătate de veac 31 fiind terminată transcrierea protocoalelor comitatului Turda, dintre anii 1603 şi 1700, prima parte fiind pregătită pentru tipar pentru anul 2004. Dacă aceste proiecte schiţate se vor împlini şi vor da posibilitatea de a antrena noi tineri în cercetare, se va crea posibilitatea ca şi transilvănenii să contribuie la achitarea marilor datorii ale istoriografiei maghiare, cum ar fi continuarea seriilor întrerupte din Monumenta Comitialia Regni Transylvaniae sau corespondenţa lui Mihály Teleki (1634-1690)22. Istoriografia română abordează mai serios sursele doar începând cu cercetarea secolului al XVIII-lea. Optica, însă, este filtrată, în continuare, de preferinţe etnice. Interesul politic a dat naştere la două serii de publicaţii reprezentative, redactate la Institutul de Istorie „George Bariţ” al Academiei Române din Cluj-Napoca. Aceste serii - ambele fiind coordonate, până la deces, de Ştefan Pascu - vizează editarea surselor privind răscoala lui Horea din 178423, precum şi documentele transilvane ale revoluţiei din 1848—4924. Din izvoarele răscoalei lui Horea au apărut nouă volume, între 1982 şi 1993: din subseria izvoarelor narative au ieşit trei volume, începând cu 1984 (două fiind gata de tipar), iar din seria documentelor, ordonate pe comitate, au apărut şase până 1993, iar al şaptelea ieşea pe piaţă în 2001. Situaţia diplomatarului privind 1848-1849 este mai încurajator. între 1977 şi 1992, au apărut documentele până la data de 4 iunie 1848, în cinci volume, urmate, în 1998, de volumul VI, conţinând izvoarele dintre 5 şi 16 iunie. Pregătirea volumului VII a fost finalizată, dar tipărirea se lasă, încă, aşteptată. Stagnarea ambelor serii, deşi având conotaţii etnice, ilustrează situaţia actuală şi perspectivele transilvane ale ediţiilor de izvoare. în afară de pasivitatea observabilă din ce în ce mai mult, există greutăţi adiţionale, pentru că jumătate din fonduri - şi aşa sumare - este consumată pentru traducerea integrală a documentelor. Ar fi mult mai potrivit ca cercetarea românească să concentreze aceste eforturi în direcţia cunoaşterii materialului arhivistic de limbă germană, creat de autorităţile centrale vieneze - forurile decizionale supreme din secolul al XVIII-lea. Este suficientă citarea unui singur exemplu, elocvent pentru a ilustra că şi în preocupările româneşti există o cale viabilă - diferită de cea generală, în momentul actual - de a publica izvoare anterioare secolului al XIX-lea. Este vorba de cele trei volume postume ale profesorului Francisc Pali (1911- 1992), pregătite în Germania şi publicate, în mod exemplar, în 1997, 22 Erdélyi országgyűlési emlékek, 1540-1699, I-XXI, ed. îngrijită, introducere de Szilágyi S., Budapest, 1875-1898; Teleki Mihály levelezése, 1656-1679, I-VIII, ed. îngrijită, introducere de Gergely S., Budapest, 1905-1926. 23 Şt. Pascu, Izvoarele răscoalei lui Horea, Seria A, Diplomataria, 1, Premisele răscoalei, 1773-1784, de Al. Neamţu şi C. Feneşan, Bucureşti, 1982. 24 Şt. Pascu - V. Cheresteşiu, Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania, I, 2 martie - 12 aprilie 1848, Bucureşti, 1977.
