Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Zsigmond Jakó: Publicarea izvoareor transilvănene în ultima jumătate de veac
Publicarea izvoarelor transilvănene în ultima jumătate de veac Zsigmond JAKÓ A devenit evident că premisa unei cercetări modeme privind istoria Transilvaniei este conlucrarea cât mai strânsă a părţilor interesate, mai precis a istoriografiilor română, maghiară şi germană. Aceşti moştenitori ai materialului arhivistic creat de-a lungul secolelor de convieţuire au nevoie reciprocă de accesul la partea celuilalt din patrimoniul comun, precum şi de publicarea şi cunoaşterea rezultatelor obţinute. Dacă chiar şi metodele represive ale dictaturilor bolşevice puteau doar să treacă sub tăcere sau să împiedice această constatare lucidă şi naturală, atunci acceptarea ei de către toţi cei interesaţi acum este un imperativ care nu suferă amânare. Istoria însăşi condamnă cercetătorii naţiunilor din spaţiul carpatic la o conlucrare reală, dacă vor să ţină pasul cu modernizarea. Oricine poate să se convingă uşor că stadiul actual al istoriografiilor din acest spaţiu manifestă - datorită controverselor tensionate, născute în urma formării naţionahsmelor - mai mult un regres, decât un progres. De teama opiniei publice, doar foarte puţini istorici au recunoscut şi au exprimat, iară echivoc, acest fapt. Una dintre aceste personalităţi era răposatul profesor Pál Engel, omagiat, în numărul prezent al revistei, de autori aparţinând unor etnii diferite. Participarea lui în redacţia acestei reviste, destinată cercetării trecutului Transilvaniei — în cea mai mare parte, în limba română a fost o exprimare concretă a dorinţei de conlucrare reală. Cred că acest prilej, precum şi cariera mea ştiinţifică dedicată istoriei Transilvaniei, mă obligă să identific şi să prezint problemele existente în cercetarea izvoarelor istorice din această provincie. Bineînţeles, experienţa proprie mă fereşte de a-mi imagina că simplul fapt al exprimării unor observaţii, în vederea ameliorării situaţiei, vor produce - printr-un miracol - schimbări esenţiale, imediate. Dar sunt convins că diagnosticarea problemelor este primul pas spre orice fel de îmbunătăţire. Responsabilitatea mea proprie în repararea crizei existente în cercetările transilvane de limba română, maghiară şi germană este dublată de faptul că atât Academia Română, cât şi Academia Maghiară mi-au apreciat activitatea, alegându-mă ca membru onorific al lor. Ambele societăţi ştiinţifice îmi pretind să nu trec sub tăcere problemele importante şi să-mi exprim părerea - chiar neîntrebat - când văd periclitate interesele fundamentale ale ştiinţei. Iar situaţia actuală a cercetării şi publicării surselor istorice din Transilvania, prezintă un astfel de caz. Mediaevalia Transilvtmica V1I-VIII (2003-2004), nr. 1-2.
