Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Ioan Aurel Pop: Între Habsburgi şi Otomani: Transilvania la mijlocul secolului al XVI-lea
144 Io an-Aur el POP Fireşte, marile transformări evocate mai sus nu s-au produs instantaneu, la 15415. Frontierele ţării s-au stabilizat foarte greu înspre vest şi nord-vest (dacă vor fi fost vreodată stabile!), mari zone din Partium ajungând pentru anumite intervaluri de timp sub austrieci sau sub stăpânire otomană directă. Pe de altă parte, statutul internaţional al ţării, de principat sub suzeranitate otomană, a fost mereu disputat şi contestat de Habsburgi, care şi-au impus uneori temporar autoritatea asupra Transilvaniei, chiar şi inainte de a o face definitiv la 1688 (până în 1918). Un moment de acest fel, când întreg principatul transilvan, devenit de curând tributar sultanului, a fost ocupat de Habsburgi, s-a derulat între anii 1551 şi 15566. Atunci, la începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XVI-lea, nu era deloc clar care urma să fie soarta Transilvaniei. Rivalitatea dintre otomani şi Habsburgi pentru dominarea Ungariei şi a moştenirii sale avea deja o istorie, iar după victoria turcă de la Mohács (1526) - “dezastrul” ungar de la Mohács - cele două forţe se confruntau an de an, inclusiv pe cale militară. După ce otomanii au ocupat Ungaria Centrală, iar austriecii s-au înstăpânit peste vestul acestei ţări, adică după 1541-1542, Transilvania (estul fostei Ungarii) a continuat să fie câmp de confruntare şi chiar de lupte armate între Ferdinand de Habsburg şi Soliman Magnificul7. De această confruntare nu erau interesaţi doar protagoniştii, ci şi alte puteri europene, cu anumite interese în zonă, cum erau Polonia, Franţa, Spania, unele state italiene şi chiar Rusia. între entităţile politice din Peninsula Italică, Veneţia juca încă rolul cel mai important în partea de răsărit a Europei, în Imperiul Otoman, în Levant, dar şi în raporturile cu Habsburgii. Serenissima era vecină directă, prin graniţe comune, deopotrivă cu posesiuni otomane şi habsburgice, avea încă un rol important în comerţul levantin, iar confruntarea dintre cele două mari puteri îi afecta direct existenţa. De aceea, bailii veneţieni la Constantinopol, în chip direct şi prin interpuşi, urmăreau atent situaţia din Europa Central-Orientală, şi implicit evoluţiile din Transilvania şi referitoare la Transilvania. Ei informau atent factorii de răspundere ai Republicii (dogele, Senatul, Consiliul celor Zece) despre cele mai recente mişcări ale protagoniştilor conflictului pentru dominaţia Transilvaniei. Ştirile erau cel mai adesea rezultatul unor acţiuni de spionaj şi erau transmise - cele mai importante - pe cale cifrată. Arhivele veneţiene au 5 Vezi S. Obiziuc, Transilvania de la voievodat la principat (1538-1542), Cluj-Napoca, 2004, passim (teză de doctorat), cu tot mecanismul tranziţiei, situat şi în afara intervalului cronologic menţionat în titlu). 6 Pentru rolul Habsburgilor, vezi Rodica Ciocan, Politica Habsburgilor faţă de Transilvania în vremea lui Carol Quintul, Bucureşti, 1945, passim şi, recent, F.-D. Soporan, Afirmarea monarhiei habsburgice în Europa Central-Orientală 1526-1556, in Studia Medievalia (Lucrările Masteratului de Studii Medievale Central-Europene), 1 (2004), p. 253-292. 7 Ileana Căzan, Habsburgi şi otomani pe linia Dunării. Tratate şi negocieri de pace. 1526- 1576, Bucureşti, 2000, passim.
